Prețul unui hectar de pământ arabil depășește acum 10.000 de euro. Se mai găsește puțin teren de cumpărat

×
Codul embed a fost copiat

Explozia afacerilor din agricultură din ultimii ani a împărțit pământul agricol al țării. Indiferent de vremuri, hrana rămâne cea mai bună investiție, așa că cei care au simțit potențialul au avut grijă să își procure terenul agricol de care au nevoie.

În acest moment se mai găsește puțin pământ arabil de cumpărat, la prețuri care depășesc și 10 mii de euro pe hectar. Sunt în general parcele fărâmițate, ori afaceri la care renunță alți fermieri. Și de luat în arendă este tot mai greu.

Potrivit Institutului Național de Statistică, prețul mediu pe hectar pentru terenul arabil a crescut în ultima perioadă. De la 4.500 de euro în 2018, la aproape 7 mii de euro în 2020. Cele mai scumpe sunt terenurile agricole fertile, care au acces la drumuri și sisteme de irigaţie. În acest caz, un hectar poate costa și peste 10 mii de euro.

Însă este foarte greu de găsit o asfel de bucată de pământ, mai ales în sudul țării, unde se face agricultură intensiv.

Mircea Chipăilă președintele Asociației Agricultorilor din Constanța: „De la 4 mii acum câţiva ani acum în medie e 7.000 de euro şi asta pentru că au făcut investiţii.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Prețul crește pentru că nu prea se mai găsește teren agricol disponibil. În ultimii ani, spun fermierii, piața s-a stabilizat şi tot ce a fost de vândut ori arendat s-a dat.

Numai în județul Constanța sunt 430 de mii de hectare de teren arabil. 60% sunt date în arendă. Proprietarii și-au cedat temporar pământul altora să îl lucreze, în schimbul unei părți din recoltă. Iar cantitatea cerută este tot mai mare.

Mircea Chipăilă, președintele Asociației Agricultorilor din Constanța: „Nivelul arendei a crescut de la 5, 600 de kilograme, care era acum 10 ani, la spre 1 mie, 1 mie 200 de kilograme de grâu. Perioada de arendare nu era foarte bine specificată și atunci era foarte nunțată durata contractului. Fermierii care depun proiecte europene au nevoie de minim 7 ani, că așa le cer cei de la Uniunea Europeană.”

Așa se face că în acest moment, cei care vor teren agricol găsesc doar parcele mici sau trebuie să cumpere odată cu pământul și afacerea la care renunță alți fermieri.

Ion Cioroianu, prim-vicepreședintele Asociației Fermierilor din România: „Cel care are teren și produce mâncare sigur va avea de câștigat. Am văzut la anunțuri agricole pe cineva care vindea 10 mii de hectare, terenuri proprietate, dar se întindeau pe 90 de kilometri. Vă dați seama că a cumpăra terenuri foarte dispersate și fărâmițate, e foarte greu să le poți exploata.”

România are peste 9 milioane de hectare de teren arabil, din care investitorii străini dețin o treime.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cod galben de inundaţii în 13 bazine hidrografice din 29 de judeţe, până joi la prânz
Cod galben de inundaţii în 13 bazine hidrografice din 29 de judeţe, până joi la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz în 13 bazine hidrografice.

Bărbat din Cluj, prins în flagrant în timp vindea 1,6 kilograme de droguri de mare risc. Ce au găsit polițiștii în casa sa
Bărbat din Cluj, prins în flagrant în timp vindea 1,6 kilograme de droguri de mare risc. Ce au găsit polițiștii în casa sa

Un bărbat, recidivist, a fost reţinut de procurorii DIICOT Cluj după ce a fost prins în flagrant delict când comercializa 1,6 kilograme de ”cristal”, drog de mare risc.

Primarul din Crevedia, unde funcționa fără autorizație depozitul de gaz care a explodat, a fost reales
Primarul din Crevedia, unde funcționa fără autorizație depozitul de gaz care a explodat, a fost reales

Controversatul primar al comunei dâmboviţene Crevedia, Florin Petre, care a intrat în atenţia publică la nivel naţional după explozia depozitului de gaz care funcţiona în localitate fără a avea toate avizele necesare, câştigă un nou mandat.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.