Președintele Colegiului Medicilor: Voi susţine suspendarea medicilor care prezintă teorii ce nu sunt validate ştiinţific

spital, pacienti, coronavirus
Agerpres

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Daniel Coriu, anunţă că, din acest moment, va susţine suspendarea medicilor care prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific ce induc în eroare populaţia.

"Ca medic şi ca preşedinte al Colegiului Medicilor din România, analizând şi văzând situaţia dramatică a pandemiei din România, voi susţine din acest moment cu toată tăria sancţionarea oricărui medic, prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, iar prin informaţiile transmise poate duce în eroare populaţia în privinţa stării de sănătate şi periclita sănătatea publică", precizează într-un comunicat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Prof. Dr. Daniel Coriu.

El subliniază că prerogativele sale şi ale CMR sunt limitate, iar pentru astfel de situaţii se parcurg proceduri disciplinare de lungă durată, însă în contextul pandemiei de COVID-19 se impune existenţa unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de către astfel de medici.

"Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră, atât colegi medici, cât şi cetăţeni, aţi considerat că astfel de decizii trebuiau luate până acum şi cu siguranţă aveţi dreptate. Din păcate, prerogativele mele şi ale CMR sunt limitate, iar pentru astfel de situaţii se parcurg proceduri disciplinare de lungă durată până a se ajunge la o decizie. Pentru a exista o astfel de cale legală, trebuie să existe o nouă prevedere în Legea 95/2006. Apreciez că în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2, situaţie excepţională în care se află întregul sistem medical, se impune existenţa unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de către medicii care propagă, prin orice mijloace de comunicare, în spaţiul public sau în timpul exercitării profesiei, opinii nefundamentate ştiinţific, false şi care periclitează sănătatea publică. Apreciez şi susţin dreptul la liberă exprimare şi la liberă informare, dar pe de altă parte trebuie să existe dreptul de a avea acces la informaţie corectă", arată prof. dr. Coriu.

Citește și
vaccinare
Colegiul Medicilor cere denunțarea rapidă a încercărilor de fraudare a vaccinării. „Persoanele vinovate trebuie să răspundă”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

El evidenţiază că sănătatea şi medicina trebuie să se bazeze, pentru a avea fundament, pe ştiinţă, pe medicina bazată pe dovezi, pe studii clinice.

"Da, şi în medicină şi ştiinţă se poate greşi, dar atunci lucrurile trebuie recunoscute şi văzut ce este de făcut. Am citit şi am auzit în spaţiul public teorii de genul 'pandemia nu există', 'este o banală răceală', 'prin vaccin ne cipează', 'vaccinul ne omoară'. Care este rezultatul? Că, astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de decese la un milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2. Mor şi se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienţi şi avem foarte multe cazuri de îmbolnăviri în rândul populaţiei, sistemul medical este la limită din cauza acestei pandemii, iar din păcate mulţi îşi fundamentează decizia în privinţa sănătăţii lor pe informaţii care nu au bază ştiinţifică. Noi, ca reprezentanţi ai corpului medical, trebuie să fim un exemplu în privinţa conduitei legate de sănătatea publică", transmite preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Colegiul Medicilor: Ne mor pacienţi tineri, ajung copii în secţiile de ATI, mor oameni cu comorbidităţi şi fără comorbidităţi
Colegiul Medicilor: Ne mor pacienţi tineri, ajung copii în secţiile de ATI, mor oameni cu comorbidităţi şi fără comorbidităţi

Colegiul Medicilor din Bucureşti a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă adresată tuturor românilor, intitulată ”Strigăt de disperare”.

Colegiul Medicilor cere denunțarea rapidă a încercărilor de fraudare a vaccinării. „Persoanele vinovate trebuie să răspundă”
Colegiul Medicilor cere denunțarea rapidă a încercărilor de fraudare a vaccinării. „Persoanele vinovate trebuie să răspundă”

Colegiul Medicilor face un apel către doctori și autorități să denunțe și să ia măsurile legale împotriva persoanelor care încearcă sau au obținut fraudulos adeverințe de vaccinare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă