Președintele Asociației „Valea Dacilor” s-a sinucis de Ziua Națională. Cum a fost găsit

Rareș Demian
Lupii Sargetiei

Președintele Asociației Culturale „Valea Dacilor”, Rareș Demian, s-a sinucis duminică, de Ziua Națională a României. Bărbatul a fost găsit spânzurat cu un tricolor de o balustradă, la Orăștioara de Sus, potrivit Ziarul de Hunedoara.

Datele indică faptul că este vorba despre o sinucidere, dar încă nu se știe motivul pentru care Rareș Demian și-a pus capăt zilelor. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

„Se fac cercetări cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului de 33 de ani. Din primele verificări, trupul acestuia nu prezenta urme de violență, neexistând suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale. Cauzele morții vor fi stabilite în urma necropsiei cadavrului”, a declarat pentru sursa citată comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Rareș Demian era președinte al Asociației „Valea Dacilor” și s-a ocupat de organizarea mai multor evenimente cu tematică istorică, printre care și festivalul de reconstituire istorică „Frăția Lupilor”, care a ajuns în acest an la a III-a ediție.

 

Citește și
Gestul cumplit făcut de corporatist din Timișoara
Ce a făcut tânărul din Timișoara care s-a sinucis, înainte de a comite gestul cumplit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Premieră în închisoarea din Monaco. Un deținut român s-a sinucis în celulă
Premieră în închisoarea din Monaco. Un deținut român s-a sinucis în celulă

Un deţinut de origine română s-a sinucis în închisoarea din Monaco, spânzurându-se cu unul din cearceafurile sale, a făcut cunoscut vineri Parchetul general al principatului, potrivit căruia este vorba despre o premieră în această ţară.

Ce a făcut tânărul din Timișoara care s-a sinucis, înainte de a comite gestul cumplit
Ce a făcut tânărul din Timișoara care s-a sinucis, înainte de a comite gestul cumplit

Gest extrem făcut de tatăl a doi copii, un bărbat de 38 de ani din Timişoara, angajat într-o multinaţională. Omul şi-a pus capăt zilelor, după ce, potrivit inspectorilor de muncă, şi-ar fi anunţat soţia printr-un mesaj de gestul pe care urma să îl facă.

Gest cumplit făcut de un corporatist din Timișoara. Ce i-a spus soției când a sunat-o
Gest cumplit făcut de un corporatist din Timișoara. Ce i-a spus soției când a sunat-o

Stresul de la locul de muncă l-a împins pe un bărbat de 38 de ani, din Timişoara, să recurgă la un gest extrem.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.