Prefectul Capitalei: Vom demara controale la toate staţiile de carburanţi

gpl
StirilePROTV

Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, anunţă că a fost convocată o şedinţă a Colegiului Prefectural pentru luni şi că vor fi demarate controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL.  

„Am convocat Colegiul Prefectural al Municipiului Bucureşti şi din dispoziţia primului ministru vom demara controale la absolut toate staţiile. Se va verifica întreaga documentaţie existentă la nivelul fiecărui obiectiv. Unde există cele mai mici sincope în documentaţia de avizare, aceste staţii vor fi închise. Dacă există obiective neconforme, va exista toleranţă zero pentru orice abatere de la legislaţia în vigoare", a spus prefectul, pentru B1TV, potrivit Agerpres.

El a precizat că Planul de risc al Municipiului Bucureşti cuprinde 380 de staţii GPL şi benzinării clasice. Prefectul a menţionat că o parte dintre aceste benzinării se află chiar în zone centrale ale Capitalei, lucru permis de legislaţie.

De asemenea, el consideră că se pot face trei lucrui în acest moment. În primul rând, trebuie să existe un plan de control extrem de riguros şi chiar agresiv la toate aceste obiective, cu toleranţă zero pentru orice minimă abatere, spune prefectul.

Un al doilea pas constă într-un plan de prevenţie, „ca să existe foarte bine delimitate fluxurile şi planurile de acţiune în cazul oricărui incident” și al treilea prevede „o analiză legislativă, să vedem dacă se mai poate permite existenţa unor astfel de obiective în zonele rezidenţiale aglomerate sau nu”.

Citește și
soți morți crevedia
Mesajul sfâșietor al fiicei celor doi soți morți în urma exploziilor din Crevedia. „Ne-ați lăsat singuri”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Aici va trebui să pornim de la nevoia cetăţenilor, pe deoparte, pentru că, de exemplu, toate taxiurile din Bucureşti alimentează de la aceste staţii. Pe de altă parte, nu putem tolera nici existenţa celui mai mic pericol într-o zonă rezidenţială. Deci, va trebui să facem şi o analiză a cadrului legislativ, să vedem dacă mai putem permite astfel de facilităţi în zonele rezidenţiale aglomerate sau nu", a mai spus el.

Când vor fi gata rezultatele

Hopincă a estimat că rezultatele controalelor vor fi gata până la sfârşitul săptămânii. El a subliniat că bucureştenii nu se află în pericol din cauza acestor staţii.

„În momentul de faţă, cetăţenii Capitalei nu se află în niciun pericol, pentru că toate aceste staţii funcţionează legal. Ce trebuie noi să analizăm acum este - din păcate, din cauza acestui eveniment nefericit care s-a întâmplat la Crevedia - întreg cadrul legislativ şi aş spune chiar şi cadrul de avizare, pentru că, din nou, şi din punctul meu de vedere, poate că unele dintre aceste facilităţi nu ar mai trebui să îşi găsească locul în centrul oraşelor", a mai spus acesta.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică la Crevedia că în următoarea perioadă vor fi dispuse controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL din ţară, iar în cazul în care vor fi constatate neconformităţi de natură a pune în pericol vieţi omeneşti, unităţile respective vor fi închise.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au încercat angajații stației GPL de la Crevedia să oprească dezastrul. Declarațiile procurorului general, Alex Florența
Cum au încercat angajații stației GPL de la Crevedia să oprească dezastrul. Declarațiile procurorului general, Alex Florența

Procurorul general a prezentat ieri filmul tragediei de la Crevedia. Stația GPL funcționa ilegal, iar anchetatorii au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă, urmată de un dezastru.

Mesajul sfâșietor al fiicei celor doi soți morți în urma exploziilor din Crevedia. „Ne-ați lăsat singuri”
Mesajul sfâșietor al fiicei celor doi soți morți în urma exploziilor din Crevedia. „Ne-ați lăsat singuri”

După exploziile violente produse la stația GPL din Crevedia, care funcționa ilegal, România s-a trezit într-un nou coșmar colectiv.    

Stația GPL din Crevedia nu mai avea autorizație de mediu de aproape 3 ani
Stația GPL din Crevedia nu mai avea autorizație de mediu de aproape 3 ani

Staţie GPL din Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani, a anunțat, pe Facebook, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului ( ANPM), menţionând că acesta figura în acte cu un rezervor de 5.000 de litri şi o pompă.

Amenzile nu i-au speriat. Staţia GPL din Crevedia a continuat să funcţioneze, deși a primit mai multe sancțiuni
Amenzile nu i-au speriat. Staţia GPL din Crevedia a continuat să funcţioneze, deși a primit mai multe sancțiuni

Stația GPL din Crevedia, unde s-au produs exploziile devastatoare, aparține fiului primarului PSD din Caracal. Societatea și-a pierdut autorizația de securitate la incendiu.

Percheziţii la Primăria Crevedia şi la locuinţele celor doi administratori ai stației GPL
Percheziţii la Primăria Crevedia şi la locuinţele celor doi administratori ai stației GPL

Anchetatorii fac percheziţii la Primăria Crevedia, la un punct de lucru din Bucureşti al firmei care deţinea staţia GPL de la Crevedia şi la locuinţele celor doi administratori ai societății, anunță procurorul general Alex Florenţa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.