Predică „antibotniță” într-o biserică din Ploiești. Preotul e cercetat de superiori

predica
Observatorul Prahovean

Un preot de la Biserica Schimbarea la Față din Ploiești îi îndeamnă pe credincioșii prezenți la slujbă să privească cu scepticism măsurile de protecție impuse de autorități. Ziarul local Observatorulph.ro notează că preotul este cercetat de superiorii ierarhici.

 

Ziarul local Observatorulph.ro notează că preotul este cercetat de superiorii ierarhici.

După slujba oficiată sâmbătă, 21 noiembrie, la Biserica Schimbarea la Față (Biserica de Lemn), din cartierul Malu Roșu din Ploiești, preotul a ținut o predică prin care a împărțit credincioșii în două tabere: prima, a celor care „se supun purtării botniței” și respectă regulile de distanțare socială, și cea de-a doua, pe care o îmbrățișează, care privește cu scepticism măsurile de protecție recomandate de autorități.

Preotul este nemulțumit că s-au eliminat strângerile de mână Într-o înregistrare de circa un minut, preotul amendează modul în care oamenii au ajuns să se salute în această perioadă, precizând că strângerea de mână, care simbolizează ”dragostea”, a fost înlocuită de atingerea pumnilor, „creștinii ajungând să se salute precum vrăjmașii”.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis: Țara a fost puternic afectată de corupția guvernelor PSD. Ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La slujba de la Ploiești sunt prezenți zeci de enoriași, mulți surprinși fără mască de protecție și fără să respecte distanțarea socială.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Artiștii cer ajutoare mai mari de la stat. În ce condiții pot primi mai mulți bani
Artiștii cer ajutoare mai mari de la stat. În ce condiții pot primi mai mulți bani

Nemulțumiți de schema de ajutor prin care statul sprijină financiar industria de divertisment din România, peste 100 de cântăreţi și trupe românești au trimis o scrisoare deschisă autorităților.

Iohannis: Țara a fost puternic afectată de corupția guvernelor PSD. Ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore
Iohannis: Țara a fost puternic afectată de corupția guvernelor PSD. Ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut, marți, o declarație de presă în care a lansat un atac dur la adresa Partidului Social Democrat (PSD).

Lupta cu COVID devine sufocantă: Secțiile ATI sunt pline, iar morgile spitalelor devin neîncăpătoare
Lupta cu COVID devine sufocantă: Secțiile ATI sunt pline, iar morgile spitalelor devin neîncăpătoare

Mai puțini oameni s-au infectat cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, comparativ cu media ultimei perioade, la noi în ţară. Însă numărul celor care au murit este foarte mare: 196.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.