Prahova: Accident rutier la Nistoreşti. Doi minori au fost răniţi

ambulanta
Shutterstock

Doi minori au fost răniţi, luni, într-un accident produs pe DN 1, la Nistoreşti, pe sensul de deplasare Braşov către Ploieşti, informează IPJ Prahova.

În jurul orei 14,30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 1, Nistoreşti, pe sensul de deplasare Braşov către Ploieşti, a avut loc un accident rutier. Din verificări, s-a stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Braşov către Ploieşti, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, condus de un conducător auto în vârstă de 44 de ani. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a patru pasageri, doi minori cu vârste de 9 şi 11 ani şi două femei de 30, respectiv 43 de ani, din cele două autoturisme”, precizează sursa citată.

Conform IPJ Prahova, conducătorii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Nu sunt probleme de trafic, anunţă sursa citată.

În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Citește și
politia rutiera
Un cap tractor a căzut de pe un pod din Caransebeş. Circulaţia oprită în zonă. Conducătorul auto în stare gravă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident în care au fost implicate şase persoane, în judeţul Mureş. O femeie, transportată la spital
Accident în care au fost implicate şase persoane, în judeţul Mureş. O femeie, transportată la spital

Şase persoane au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident rutier produs în judeţul Mureş, unde două autoturisme s-au ciocnit. O femeie va fi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Un cap tractor a căzut de pe un pod din Caransebeş. Circulaţia oprită în zonă. Conducătorul auto în stare gravă
Un cap tractor a căzut de pe un pod din Caransebeş. Circulaţia oprită în zonă. Conducătorul auto în stare gravă

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă luni un accident în urma căruia un cap tractor a căzut de pe un pod, pe DN 6 Orşova – Caransebeş.

Accident pe DN24 Bârlad-Crasna. Două persoane sunt încarcerate, iar traficul a fost oprit temporar
Accident pe DN24 Bârlad-Crasna. Două persoane sunt încarcerate, iar traficul a fost oprit temporar

Traficul este oprit temporar pe DN 24 Bârlad – Crasna, în afara localităţii Simila, judeţul Vaslui, după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident, informează Centrul Infotrafic din IGPR.

 

 

Miracol de Crăciun. Cum și-a recăpătat vederea un bărbat care a orbit în urma unui accident. Nu a mai văzut timp de 36 de ani
Miracol de Crăciun. Cum și-a recăpătat vederea un bărbat care a orbit în urma unui accident. Nu a mai văzut timp de 36 de ani

Un bărbat din Ucraina, care și-a pierdut vederea în urma unui accident petrecut în 1986, a experimentat o transformare uluitoare după ce și-a recăpătat vederea în urma unei intervenții chirurgicale la cornee efectuată în Polonia.

 

Un autoturism a derapat şi a ajuns într-un şanţ plin cu apă. Două femei și un minor au fost declarați decedați
Un autoturism a derapat şi a ajuns într-un şanţ plin cu apă. Două femei și un minor au fost declarați decedați

Echipaje de salvare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare intervin, sâmbătă, dimineaţă, în cazul unui accident rutier în urma căruia un autoturism a ajuns într-un şanţ plin cu apă, fiind acoperit aproape integral de apă.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă