Povestea unui român care trăia liniștit în Anglia fără să știe că este condamnat în România. A fost prins după 20 de ani

×
Codul embed a fost copiat

Răsturnare de situație în cazul românului condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare pentru tentativă de omor și prins după 20 de ani.

 

A fost eliberat din penitenciar după ce a obținut în instanță redeschiderea procesului ca să își demonstreze nevinovăția.

Acesta susține că altcineva a săvârșit fapta și că autoritățile l-au confundat. Băbatul își schimbase numele și își întemeiase o familie în Anglia, fără să știe, spune el, că este căutat de polițiști.

Întâmplarea a avut loc în ianuarie 1999, în Horodnicul de Sus din Suceava. Bărbatul, care avea pe atunci 19 ani, a fost implicat într-o altercație cu mai mulți tineri în fața căminului cultural din sat.

Ion Bălan:Toată cearta a pornit de la militar. Noi ne-am băgat să îi despărțim. Am văzut că cineva se lua de el, că el nu știu ce avea cu o fată. Mi s-a dat cu spray în ochi, am căzut jos, eu și acum am martori, dar ei nu au fost audiați niciodată. Eu nu am purtat niciodată surubelniță, cuțit”.

Citește și
oi
Un sat liniștit din Anglia, terorizat de oi „huligance”. Cum au reușit mioarele să-i scoată din minți pe localnici
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dorel Țigănescu a fost trimis, ulterior, în judecată. Însă, spune el, nu a știut și a plecat împreună cu un grup de prieteni în Marea Britanie la muncă. Acolo și-a schimbat numele în Ion Bălan.

Ion Bălan:Am băgat ceva de la mine, mai spuneai ceva și obțineai azil politic. Am obținut actele pe numele de Bălan".

Timp de 20 de ani omul a locuit la Londra. În tot acest timp autoritățile române îl căutau.

Ion Bălan:Aveam o viață normală, o familie, un loc de muncă, eram un cetățean ca oricare".

În 2010 a fost găsit. Inițial autoritățile din Marea Britanie au respins mandatul de arestare emis pe numele său. În 2019 procedura s-a reluat, iar de această dată a fost arestat.

Alexandru Elvir Iliescu, avocat:Acesta pur și simplu a fost ridicat de la domiciliul său și a fost plasat sub ceea ce se numește arestul provizoriu".

În toamna anului trecut el a fost extrădat și încarcerat la Rahova pentru a executa pedeapsa de șapte ani și șase luni de închisoare.

Pe 26 aprilie a fost însă eliberat, iar procesul său a fost redeschis, la cererea lui, după ce omul a invocat faptul că a fost judecat în lipsă și nu a avut ocazia să se apere.

Alexandru Elvir Iliescu, avocat: „Cu alte cuvinte ne-am întors în timp, urmând acum să se facă dreptate, să se afle adevărul. Toate actele de urmărire penală au fost făcute într-o zi, circa 24 de ore".

Bărbatul se află acum sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Este un iad absolut”. Orașul în care localnicii spun că nu pot ieși din case
„Este un iad absolut”. Orașul în care localnicii spun că nu pot ieși din case

Locuitorii unui orășel din Anglia se plâng că nu pot ieși din case din cauza drumurilor blocate.

 

 

Un sat liniștit din Anglia, terorizat de oi „huligance”. Cum au reușit mioarele să-i scoată din minți pe localnici
Un sat liniștit din Anglia, terorizat de oi „huligance”. Cum au reușit mioarele să-i scoată din minți pe localnici

O turmă de oi face ravagii într-o localitate din Anglia, motiv pentru care localnicii au devenit din ce în ce mai furioși.

Un bărbat a pierdut cenușa tatălui său pe care o avea într-o pungă. Reacția mamei sale vitrege | VIDEO
Un bărbat a pierdut cenușa tatălui său pe care o avea într-o pungă. Reacția mamei sale vitrege | VIDEO

Un bărbat din Anglia a pierdut cenușa tatălui său pe care o avea într-o pungă de cumpărături. Tânărul ar fi petrecut multe ore cu prietenii într-un bar.

Un bărbat și-a împins soția gravidă de pe o stâncă. Ce i-a spus tânăra unui polițist, înainte să moară
Un bărbat și-a împins soția gravidă de pe o stâncă. Ce i-a spus tânăra unui polițist, înainte să moară

Un bărbat din Anglia va petrece cel puțin 20 de ani în închisoare pentru că și-a ucis soția însărcinată, împingând-o de pe marginea unei stânci, în Edinburgh, Scoția, potrivit BBC.

O femeie a încercat să smulgă un copil de 2 ani din brațele tatălui său, în timp ce se aflau la cumpărături
O femeie a încercat să smulgă un copil de 2 ani din brațele tatălui său, în timp ce se aflau la cumpărături

Momente de panică pentru un bărbat din Anglia care se afla la cumpărături cu fiul său în vârstă de doar 2 ani. Acesta susține că o femeie necunoscută a încercat să-i smulgă copilul din brațe.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.