Ulei deversat intenționat în lacul Băneasa. Firmele din zonă riscă amenzi uriașe

×
Codul embed a fost copiat

O peliculă de ulei s-a extins pe suprafața lacului Băneasa din Capitală, iar autoritățile au mers la fața locului și au încercuit perimetrul.

Între timp, au fost prelevate mai multe probe. Investigatorii bănuiesc că uleiul a fost deversat cu bună știință.

Nuanțe de roz, galben și albastru au apărut pe luciul apei, pe lacul Băneasa. Cauza ar fi o cantitate de peste 15 litri de ulei care a ajuns, în împrejurări încă neștiute, în apă. La fața locului au venit reprezentanții Gărzii de Mediu, alături de cei de la Apele Române.

Florin Adrian Ghiță, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-Bucureşti: „De asemenea, cei de la ALPAB au intervenit cu absorbant pentru a impedica răspândirea peliculei acestea de ulei”.

Pentru ca pată de ulei să nu se extindă, întreaga zonă a fost izolată. Între timp, au fost prelevate și probe de la fața locului și urmează să se stabilească care este natura poluantului.

Citește și
poluare londra
Cu cât ar putea scădea poluarea la nivel mondial în urma pandemiei de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comisar Bogdan Nițulescu, Garda de Mediu București: „Dacă este vorba despre un ulei alimentar, ulei vegetal, ulei auto și, în funcție de asta, putem stabili gravitatea poluării. Așteptăm rezultatul analizelor”.

Investigatorii bănuiesc că uleiul a fost deversat cu bună știință de una dintre nenumăratele societăți comerciale din zonă. Amenzile pleacă de la 35.000 de lei și, dacă substanțele sunt periculoase, făptașul riscă până la 5 ani de închisoare.

În urmă cu o săptămână mii de pești au fost găsiți morți pe un lac din comună Corbeanca, în apropiere de București. Din primele teste, se pare că vietățile au murit din lipsa oxigenului, nefiind vorba despre o faptă intenționată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Măști și mănuși de plastic aruncate pe străzi și în mare. Imagini din adâncuri
Măști și mănuși de plastic aruncate pe străzi și în mare. Imagini din adâncuri

Măsurile de protejare menite să oprească infectarea cu SARS COV 2 au dus la un nou gen de poluare.

Cu cât ar putea scădea poluarea la nivel mondial în urma pandemiei de coronavirus
Cu cât ar putea scădea poluarea la nivel mondial în urma pandemiei de coronavirus

Emisiile de dioxid de carbon la nivel global ar putea să scadă cu 7% în acest an, în funcţie de restricţiile şi măsurile de distanţare socială luate împotriva epidemiei de coronavirus, arată un studiu publicat marţi în revista Nature Climate Change.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.