Polițistul-violator David Carrick, vizat de „terorism alimentar”. Un fost deținut explică ce-l așteaptă

Polițistul-violator David Carrick, vizat de „terorism alimentar”. Un fost deținut explică ce-l așteaptă: poate scăpa doar schimbându-și religia

Polițistul-violator David Carrick ar putea fi vizat de „terorism alimentar”, spune un fost militar care a fost închis timp de șapte ani, pentru că a stârnit furia multor deținuți care nu pot ajunge altfel la el.

Violatorul în serie David Carrick este supravegheat 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, după ce a fost condamnat marți, și se spune că alți prizonieri îl consideră „ținta numărul 1”.

Richard Jones, care a fost eliberat în 2019 după executarea unei pedepse pentru trafic de cocaină, a explicat cum fostul polițist va avea o viață grea de acum înainte, potrivit publicației Daily Star.

„Va avea o viață îngrozitoare, dar va fi în aripile de maximă siguranță tot timpul, așa că nu au cum să ajungă la el, dar oamenii vor încerca. Doar infirmierii sau cei care lucrează la unitatea sau blocul alimentar, ori servesc mâncarea.

Este ceva pe care noi îl numim terorism alimentar, în care ei, literalmente, fac diverse lucruri cu mâncarea care va ajunge la el. Va fi într-un război psihologic de genul, mi-au scuipat în sandviș, mi-au pus altceva, ar trebui sau nu să mănânc această cremă?

Citește și
Luana Radu
Luana Radu, fosta polițistă considerată de procurori complicea fraților Tate, dusă la DIICOT
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ceilalți deținuți din clădire îi vor spune, vezi că ți-au scuipat în mâncare, fac asta cu mâncarea ta, și el va avea tot timpul în cap asta, la fiecare masă pe care o primește” a explicat Richard Jones cum ar putea fi viața din închisoare pentru polițistul violator.

Există o singură soluție în cazul său, spune fostul deținut: „Ceea ce poate face el, ceea ce fac unii oameni, el poate să-și schimbe religia și să meargă după mâncare kosher, care vine ambalată, o masă preambalată care poate fi preparată la microunde, va fi o masă sigură pentru el”.

Carrick, în vârstă de 48 de ani, este închis la o unitate de maximă securitate din HMP Belmarsh, condamnat pe viață după ce a atacat și violat 12 femei, în timp ce activa în poliția metropolitană.

Surse din închisoare spun că există deja pusă o recompensă pe capul fostului polițist, după cei 18 ani de „viol și abuz”.

În octombrie 2021 a fost acuzat de viol, și apoi denunțat de alte victime. Într-un final, a recunoscut 80 de infracțiuni sexuale, dintre care cel puțin 48 de violuri.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O judecătoare l-a condamnat pe violatorul în serie David Carrick, fost polițist britanic, la închisoare pe viață
O judecătoare l-a condamnat pe violatorul în serie David Carrick, fost polițist britanic, la închisoare pe viață

Justiția britanică l-a condamnat, marți, pe fostul polițist David Carrick la închisoare pe viață, după ce acesta a recunoscut că a comis 85 de infracțiuni împotriva a 12 femei, pe o perioadă de 17 ani.    

Luana Radu, fosta polițistă considerată de procurori complicea fraților Tate, dusă la DIICOT
Luana Radu, fosta polițistă considerată de procurori complicea fraților Tate, dusă la DIICOT

Luana Radu, fosta polițistă considerată de procurori complicea fraților Tate, în dosarul în care aceștia sunt acuzați de trafic de persoane și viol, a fost dusă la DIICOT pentru o nouă rundă de percheziții informatice.

Fotbalist român condamnat la șase ani de închisoare, pentru implicare într-un caz de viol. De ce a fost acuzat
Fotbalist român condamnat la șase ani de închisoare, pentru implicare într-un caz de viol. De ce a fost acuzat

Daniel Onescu, fotbalist român care evoluează la echipa italiană de Serie D, Dolomiti Bellunesi, a fost condamnat la șase ani de închisoare, pentru implicare într-un caz de viol al unei studente în 2020.  

Unde va fi închisă o femeie transgender care a violat două femei înainte de tranziție. Decizia polițiștilor din Scoția
Unde va fi închisă o femeie transgender care a violat două femei înainte de tranziție. Decizia polițiștilor din Scoția

O femeie transgender care a fost condamnată pentru viol înainte de tranziție nu va fi închisă în Cornton Vale, o închisoare formată exclusiv din femei, din Scoția.

Andrew Tate susține că femeia care îl acuză de viol l-a denunțat abia după ce acesta a refuzat să-i cumpere o casă surorii ei
Andrew Tate susține că femeia care îl acuză de viol l-a denunțat abia după ce acesta a refuzat să-i cumpere o casă surorii ei

Andrew Tate susține că femeia care îl acuză de viol l-a denunțat polițiștilor români doar după ce acesta a refuzat să-i cumpere surorii ei o casă de 200.000 de euro. Fostul kickboxer a cerut „încheierea acestui circ” în timp ce a depus mărturie.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.