Polițiștii din Târgu Jiu au ieșit în stradă de Ziua Europeană a Prevenirii Furturilor din Locuință. Ce i-au învățat pe oameni

×
Codul embed a fost copiat

Este Ziua Europeană a Prevenirii Furturilor din Locuință, motiv bun pentru polițiști să ne spună, din nou, că pază bună trece primejdia rea, mai ales că suntem în plin sezon de concedii.

La Târgu Jiu, polițiștii au ieșit în stradă să îi învețe pe oameni să fie precauți. Numai în Gorj, numărul furturilor din locuințe a crescut în primele cinci luni cu peste o treime, față de aceeași perioadă a anului trecut.

În atenția agenților au fost inclusiv copiii care acum sunt în vacanță și sunt tentați să deschidă ușa oricui.

Polițist:Nu lăsați să intre în locuința dumneavoastră persoane pe care nu le cunoașteți, sub diferite pretexte, că sunt de la gaze, de la lumină.

Localnic:Sunt vigilent, nu se pune nimeni cu mine, dar și hoțîi pot fi. Eu am apărat granițele țării, dar pentru un infractor nu se pune problema.

Citește și
Șoferi drogați pe șosele, în minivacanța de Rusalii. 10% dintre cei controlați au ieșit pozitivi la substanțe interzise
Șoferi drogați pe șosele, în minivacanța de Rusalii. 10% dintre cei controlați au ieșit pozitiv la substanțe interzise
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Atunci când vine vorba de prevenție, oamenii mizează pe yale solide, uși metalice, câini de pază sau camere de supraveghere.

Localnic: Avem camere de luat vederi, dar și cu alea…

Localnică:Stau la bloc, mă protejez că închid bine cu yala, am un lănțic și îl pun. De obicei nu deschid că nu are rost, mă uit pe vizor și văd cine este.

Localnic:Mă păzește câinele și mă păzesc și eu, încui poarta, ușa, noaptea asta e situația.

Comisar șef Ionuț Pigui, IPJ Gorj: Când plecăm de acasă, dacă locuim la bloc, încuiem ușa, asigurăm ferestrele, dacă locuim la casă încuiem ușile, asigurăm poarta de acces a imobilului, nu permitem accesul în curte a persoanelor necunoscute.

În județul Gorj, numărul furturilor din locuințe a crescut cu 36% în primele cinci luni, comparativ cu anul trecut. Totuși, la nivel național, polițiștii spun că tendința este de scădere.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr din Suceava a sunat la 112 și a cerut să fie oprit de polițiști pentru că e beat la volan
Un tânăr din Suceava a sunat la 112 și a cerut să fie oprit de polițiști pentru că e beat la volan

Un tânăr din Suceava a sunat la 112 și a cerut să fie oprit de un echipaj de poliție întrucât se află beat la volan, după ce s-a certat cu părinții. Oamenii legii l-au găsit chiar în zona indicată și i-au reținut permisul.

Șoferi drogați pe șosele, în minivacanța de Rusalii. 10% dintre cei controlați au ieșit pozitiv la substanțe interzise
Șoferi drogați pe șosele, în minivacanța de Rusalii. 10% dintre cei controlați au ieșit pozitiv la substanțe interzise

România a fost în vacanța de Rusalii, prost interpretata, însă, de zeci de şoferi prinşi drogaţi, la volan. Printre ei și copii - cum este cazul unui băiat de 15 ani din Satu Mare, care s-a răsturnat cu o mașină furată într-un sens giratoriu.

Patru răniţi în vestul Germania, într-un atac cu cuţitul la o Universitate. Presupus atacator, ”neutralizat” de poliţie
Patru răniţi în vestul Germania, într-un atac cu cuţitul la o Universitate. Presupus atacator, ”neutralizat” de poliţie

Patru persoane au fost rănite vineri, într-un atac cu cuţitul, într-o universitate, în vestul Germaniei, iar presupusul autor a fost arestat, anunţă poliţia locală, relatează AFP, scrie News.ro. 

Polițiștii germani i-au confiscat unui șofer român câinele și carnea din portbagaj, după ce l-au oprit pe autostradă
Polițiștii germani i-au confiscat unui șofer român câinele și carnea din portbagaj, după ce l-au oprit pe autostradă

Un român care mergea spre Belgia cu mașina plină de provizii și un cățel de rasă pentru care nu avea acte, a rămas fără ambele după ce a fost oprit de poliție pe o autostradă din Germania.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă