Poliția Locală din Iași are nevoie de voluntari. Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorii cursanți

×
Codul embed a fost copiat

Din lipsa de personal, Poliția Locală din Iași apelează la voluntari, mai ales că în octombrie vor fi sărbătorile orașului și pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva.

Culmea e că doritorii nu trebuie să prezinte cazierul. Ci doar să aibă cel puțin 18 ani, să își dorească să lucreze cot la cot cu agentul de poliție și să se înscrie în programul de voluntariat. Vor ieși în stradă, în misiuni de patrulare și în diverse activități de control.

Programele de voluntariat vor începe de la jumătatea lunii septembrie, iar viitorii cursanți trebuie doar să aibă minimum 18 ani.

„Tot înainte, câți polițiști avem, îi împerechem, pot fi și 300 (n.r.- voluntari), numai să fie. E nevoie de mai mulți polițiști locali, pentru că Iașiul se dezvoltă permanent, Iașiul a devenit foarte aglomerat”, a declarat comisarul șef Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.

Echipele mixte, formate din polițist local și voluntar, vor merge în patrulare în zonele publice, pin parcuri sau piețe aglomerate, dar vor fi implicați și în activități de protectie a mediului.

Citește și
ferrari
Milionarul Dan Nicorescu, lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Eu sunt o persoană corectă și ar fi un plus pentru Poliția Locală, că sunt onest...”, a spus un tânăr.

„Acum, pentru siguranța oamenilor, trebuie, dar nu vedeți că și oamenii sunt răi? Sar la bătaie, sunt recalcitranți față de polițiști”, a declarat o doamnă.

„M-aș implica în orice voluntariat posibil. Îmi place să vorbesc cu oamenii, să interacționez, să aflu informații noi, cât mai multe lucuri de impact din societatea asta și cum pot fi schimbate înspre bine”, a transmis o tânără.

Poliția Locală Iași are 318 angajați și un deficit de 40 de posturi. Cele mai multe locuri vacante sunt la serviciile de circulație și control urbanism.

„Intenția noastră este de avea o societate cât mai incluzivă, să putem să îi apropiem pe cetățeni de problemele reale ale orașului, să vină alături de noi, să vadă care este, cu exactitate, implicarea autorităților, să pot să facă, ce permite legea și ce nu” a declarat Mihai Chirică, primarul Iașiului.

Cei care trec prin programul de voluntariat au șanse mai mari la angajare în Poliția Locală, mai ales că se familiarizează cu legislația în vigoare și atribuțiile pe care le are un agent. Salariul unui polițist local depășește 3500 de lei net.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident grav în Parcul IOR din Capitală. Un polițist local a lovit cu mașina 2 femei care stăteau pe bancă
Accident grav în Parcul IOR din Capitală. Un polițist local a lovit cu mașina 2 femei care stăteau pe bancă

Un accident grav a avut loc luni seară în Parcul IOR din Capitală.

Milionarul Dan Nicorescu, lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Milionarul Dan Nicorescu, lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar

Milionarul bucureștean Dan Nicorescu a rămas pieton în Constanța, după ce Poliția Locală i-a ridicat joi bolidul Ferrari, pe care l-a parcat neregulamentar în centrul vechi al orașului.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă