Din stațiunea de vis, Poiana Brașov riscă să ajungă un oraș supraaglomerat de care turiștii vor fugi

poiana brasov
Pro TV

Poiana Brașov s-ar putea transforma într-un orășel supraaglomerat, departe de farmecul pe care îl avea odată, dacă ritmul haotic al construcțiilor nu va fi oprit, se tem cei care au afaceri în zonă.

Explozia de betoane și sticlă îi poate îndepărta pe iubitorii muntelui, atrag atenția și cei care luptă să protejeze Poiana, una dintre cele mai căutate stațiuni de la noi.

Cea mai apreciată stațiune de schi din țară este râvnită de investitorii care au teren și bani să ridice noi unități de cazare. Se construiește din ce în ce mai mult, iar frumusețea naturii este amenintată, spun turiștii.

Turist: "Trec camioanele din 10 în 10 minute. Acolo era bine să fie o parcare că e aglomerat, dar fiecare face ce vrea pe banii lui."

În aceste condiţii, cei care trăiesc din turism în această stațiune spun că există riscul ca locul să se dezvolte haotic, la fel ca multe stațiuni distruse de betoane. Iar turiştii se vor plimba într-un mic cartier, nu într-o staţiune, spun cei din Organizaţia Patronală Poiana Braşov.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Roxana Cojocea, Organizația Patronală Poiana Brașov: "Poaiana Brașov trebuie să fie conservată și nu exploatată la maximum și nu suportă un numar mai mare de turiști sau de rezidenți decât are în prezent."

Pe de altă parte, primăria dă asigurări că eliberează autorizații doar pentru clădiri cu destinație turistică adică hoteluri, pensiuni sau case de vacanță, care se încadrează în planul urbanistic zonal.

Sorin Toarcea, Primăria Brașov: "Tot ce se poate construi înseamnă hoteluri, pensiuni sau case de vacanţă, apartamente sau blocuri de locuinţe care vor să îşi stabilească domiciliul acolo nu este legal să se construiască, singurii care locuiesc acolo sunt cei din blocurile vechi din Poiana Braşov."

Însă dacă aceste construcții se vor înmulți necontrolat vor afecta chiar turismul, pentru care au fost ridicate. În plus, multe proiecte nu mai respectă arhitectura zonei, spun specialiștii.

Lucian Păltânea, urbanist: "Poiana Brasov ar trebui sa aibă o identitate a ei de stațiune montană și să nu confundăm clădirile de aici cu cele construite în alte stațiuni de pe litoral sau din alte zone și, se vede, construcțiile vechi montane respectă această regulă și sunt inconfundabile și recunoscute de oricine care ajunge aici."

În Poiana Brașov este permis să se construiască la un regim maxim de înălțime de trei etaje plus mansardă, arhitectura să fie specific montană, iar materialele folosite să fie locale, cum ar fi lemnul în culori naturale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prețurile au început să scadă în stațiunile de la munte. În Sinaia și Poiana Brașov tarifele sunt mai mici cu 30%
Prețurile au început să scadă în stațiunile de la munte. În Sinaia și Poiana Brașov tarifele sunt mai mici cu 30%

În absența zăpezii prețurile au început să se topească în stațiunile de la munte. În Sinaia și Poiana Brașov, tarifele pentru cazare au scăzut, din acest weekend, cu aproximativ 30 de procente.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.