Petre Daea: Importul cerealelor din Ucraina ar putea fi oprit până în 5 iunie, prin decizia Comisiei Europene

Petre Daea DNA - 7
Inquam Photos/ Octav Ganea

Importul cerealelor din Ucraina ar putea fi oprit până pe 5 iunie, măsură luată de Comisia Europeană, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Propunerea Comisiei Europene vizează, printre altele, oprirea importurilor de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă din Ucraina, până în data de 5 iunie, a declarat, miercuri seara, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Declarația demnitarului român vine după ce vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a afirmat că măsurile unilaterale luate de cele patru state în privinţa importurilor de cereale din Ucraina sunt ilegale şi a cerut retragerea acestora, pentru a se putea aplica deciziile CE, arată Agerpres.

Măsura ar putea fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale, respectiv Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, şi le retrag, arată sursa citată.

Petre Daea a participat la o şedinţă de lucru în format videoconferinţă cu Valdis Dombrovskis, comisar european responsabil cu politica comercială la nivelul UE şi comisarul pe probleme de agricultura, Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia reprezentanţii României au subliniat că ţara noastră are în prezent cea mai mare expunere în privinţa impactului negativ al importurilor din Ucraina, întrucât celelalte state vecine au luat măsuri unilaterale privind interzicerea acestora.

Citește și
Cereale Ucraina
România vrea să reintroducă taxele vamale pentru importurile de cereale din Ucraina. Daea discută cu omologul de la Kiev
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Totodată, aceştia au semnalat că România se vede ameninţată de un aflux şi mai mare de cereale ucrainene întrucât punctele de ieşire din Ucraina către celelalte state sunt închise, iar ţara noastră a rămas principal culoar de tranzit, Portul Constanta devenind şi mai aglomerat.

Vicepreşedintele CE Valdis Dombrovskis a afirmat răspicat că măsurile unilateral luate de cele patru state europene sunt ilegale, contravin Tratatelor de Aderare şi Acordului de Asociere încheiat între UE şi Ucraina, somând cele 4 state să şi le retragă, altfel propunerile Comisiei nu se vor aplica. Cei doi comisari au prezentat un pachet de sprijin pe care Comisia îl pune la dispoziţia celor 5 ţări, compus din 100 de milioane sumă de la rezerva de criză a CE, urmând ca aceasta să fie repartizată în perioada imediat următoare şi un pachet de reglare a importurilor din Ucraina. Acesta prevede activarea mecanismelor de salvgardare excepţională, care înseamnă oprirea importurilor până în data de 5 iunie pentru produsele: grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui si seminţe de rapiţă. Comisarul a menţionat că această măsură poate fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale şi le retrag. Statele care au luat acea decizie de care Petre Daea spunea tot timpul: trebuie să fim atenţi şi să lucrăm în consonanţă cu interesele ţării, dar în bună regulă din punct de vedere juridic, altminteri nu avem succes", a explicat Daea într-o conferinţă de presă.

Cele patru stare riscă proceduri de infringement

Petre Daea a menţionat că a fost solicitată poziţia miniştrilor din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România şi toate statele au susţinut că sunt necesare soluţii pentru suplimentarea listei de produse beneficiare de măsuri de salvgardare şi a regândirii perioadei de aplicare, prin prelungirea ei.

Întrucât nu s-a ajuns la un consens în această privinţă, vicepreşedintele CE a precizat faptul că problema importurilor a fost ridicată la rang de prim-ministru şi preşedinte prin semnarea scrisorii comune a celor 4 prim-miniştri şi preşedintelui Bulgariei. Prin urmare a solicitat ca statele membre să se pună de acord, până la finalul acestei săptămâni, prin consultare a prim-miniştrilor şi preşedintele Bulgariei. Mâine, vom informa, cum de altminteri a fost informat domnul prim ministru de către consilierii săi care au participat la această întâlnire şi prin comunicare între ţări vom veni cu propuneri în consonanţă cu interesele noastre în aşa fel încât să realizăm această punere de acord din punct de vedere legislativ şi decizia să fie luată foarte urgent. Comisia este dispusă să rezolve până la sfârşitul săptămânii", a mai spus Petre Daea.

El consideră că şi celelalte state au interesul să se rezolve cât mai repede, pentru că "nu pot să stea în ilegalitate", riscând începerea procedurilor de infringement.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bulgaria interzice importul de cereale din Ucraina: ”Avem o producție de câteva miliarde”. De ce se teme de România
Bulgaria interzice importul de cereale din Ucraina: ”Avem o producție de câteva miliarde”. De ce se teme de România

Guvernul bulgar a decis miercuri să restricţioneze temporar importurile mai multor produse din Ucraina, în special cereale, a anunţat ministrul interimar al agriculturii, Iavor Ghecev.

 

România vrea să reintroducă taxele vamale pentru importurile de cereale din Ucraina. Daea discută cu omologul de la Kiev
România vrea să reintroducă taxele vamale pentru importurile de cereale din Ucraina. Daea discută cu omologul de la Kiev

Discuţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, în format online, vor începe miercuri, în jurul orei 14:30.

Ungaria va extinde interdicţia asupra importurilor din Ucraina. Zeci de produse agroalimentare nu vor mai putea fi vândute
Ungaria va extinde interdicţia asupra importurilor din Ucraina. Zeci de produse agroalimentare nu vor mai putea fi vândute

Ungaria, care anunţase deja o interdicţie asupra importurilor de cereale ucrainene, pe motiv că destabilizează piaţa naţională, va extinde această măsură la zeci de produse agroalimentare începând de miercuri, relatează France Presse.

Slovacia suspendă importurile de cereale şi alte produse din Ucraina
Slovacia suspendă importurile de cereale şi alte produse din Ucraina

Slovacia va suspenda temporar importurile de cereale şi de alte produse selectate din Ucraina, a transmis luni guvernul de la Bratislava, informează Reuters şi TASR, conform Agerpres.

După Polonia şi Ungaria, şi Bulgaria vrea să interzică importul de cereale ucrainene
După Polonia şi Ungaria, şi Bulgaria vrea să interzică importul de cereale ucrainene

Bulgaria are în vedere interzicerea importului de cereale ucrainene, urmând exemplul Poloniei şi Ungariei, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Iavor Gechev, duminică, la Plovdiv, informează Radio Bulgaria.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.