Cele peste 500.000 de doze de vaccin Pfizer au ajuns în România. Este cea mai mare tranșă de până acum

×
Codul embed a fost copiat

O nouă tranșă de vaccinuri Pfizer - cea mai mare de până acum - a ajuns luni în România.

Cele peste 511.000 de doze au ajuns cu întârziere, după ora 14:00.

Compania de curierat care a transportat serurile a anunţat luni dimineață că transportul nu a ajuns în ţară,cu primul zbor. Vaccinurile nu au mai încăptu în avion din cauza volumului mare al încărcăturii, a fost explicația.

Serurile au fost aduse după câteva ore de o altă aeronavă. 

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

Citește și
De ce testele rapide dau multe rezultate fals pozitive. Condiția esențială ca să raporteze corect
De ce testele rapide dau multe rezultate fals pozitive. Condiția esențială ca să raporteze corect
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 171.990 doze;

Centrul Regional de Depozitare Braşov: 66.690 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 45.630 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.

Potrivit CNCAV, până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incidența cazurilor de Covid-19 a scăzut sub 7 în București
Incidența cazurilor de Covid-19 a scăzut sub 7 în București

Rata de infectare cu coronavirus a scăzut sub 7 cazuri la mia de locuitori în Capitală, pentru prima dată în ultimele opt zile. Datele publicate duminică de DSP București arată o incidență de 6,85.

De ce testele rapide dau multe rezultate fals pozitive. Condiția esențială ca să raporteze corect
De ce testele rapide dau multe rezultate fals pozitive. Condiția esențială ca să raporteze corect

Lumea s-a obișnuit cu testele rapide pentru depistarea SARS-COV-2. Pe cât de larg au fost acceptate, pe atât de greșit se fac în fața oglinzii.

Coronavirus România, bilanț 4 aprilie: 4.151 de cazuri noi de infectare
Coronavirus România, bilanț 4 aprilie: 4.151 de cazuri noi de infectare

Coronavirus România, bilanț 4 aprilie. Pe teritoriul României au fost confirmate 974.375 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.