Pesta porcină lovește întreaga țară. Boala a condus la restricții pentru circulația persoanelor

×
Codul embed a fost copiat

Cu două luni înainte de sărbătorile de iarnă, pesta porcină africană continuă să facă pagube uriaşe în marile ferme de la noi.

După ce la începutul lunii cel mai important producător a fost nevoit să eutanasieze în Timiș 40.000 de animale, acum a apărut încă un focar major. De această dată, în județul Iași. Aici, pentru a evita răspândirea bolii, vor fi sacrificaţi 20.000 de porci.

În comuna Belcești din județul Iași, prezența pestei porcine africane a fost confirmată într-o fermă cu 20.000 de animale. A fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor, care a luat măsuri de urgență.

În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie pe o rază de trei kilometri şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 kilometri.

Există restricții pentru circulația persoanelor, animalelor și a mijloacelor de transport. Verdictul cel mai dur a fost că întregul efectiv de animale va fi eutanasiat începând de mâine. Deja a fost săpată o groapă uriașă.

Citește și
poluarea aerului
Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Și resturile de furaje, așternutul și tot ce a putut constitui o sursă de infecţie vor fi distruse, astfel încât să se evite orice risc de răspândire a virusului. Ulterior, întreaga suprafață a fermei va fi dezinfectată. Proprietarii italieni nu au putut fi contactați pentru a comenta situația.

Nu există tratament pentru pesta porcină

Reporter: „-Toți porcii trebuie uciși?”
Bogdan Novenschi, director adjunct DSV Iași: „-Da. Uciderea este necesară. Nu avem altă metodă de stopare. Nu există tratament la această boală, nu există vaccin și boala evoluează oricum cu mortalitate.”

România are cele mai multe focare de pestă porcină africană, din Uniunea Europeană: circa 200 depistate de autorități în 2022. Pe harta focarelor realizată de Autoritatea Sanitar Veterinară, punctele marcate cu roșu reprezintă gospodăriile populației, iar cele albastre, cazurile de pestă la porcii mistreți. Practic imaginea arată că toată România se confruntă cu acest fenomen.

Dr. Mary Pană, Asociaţia Crescătorilor și Exportatorilor de Porcine: „Am ajuns să achiziționăm din alte state membre 90% din necesarul de consum. O pierdere enormă și estimăm că aceste focare vor continua.”

Claudiu Iordache, medic veterinar: „Știu crescători de porci care au spus că dacă se mai infestează o dată, ei nu mai populează.”

Mate Gabor Attila, șef fermă: „Un caz de pestă la noi ar însemna lichidarea efectivului.”

Focarele de pestă porcină ar putea genera scumpiri, în perioada următoare.

În prezent, în supermarket kilogramul de pulpă de porc fără os costă în jur de 25 de lei, ceafa 28, iar cotletul fără os cam 30 de lei.

Prețul cărnii de porc în supermarketuri

PIEPT DE PORC FĂRĂ OS, FELIAT 23-25 LEI

PULPA DE PORC FĂRĂ OS 25-30 LEI

CEAFA DE PORC FĂRĂ OS 25-28 LEI

COTLET FĂRĂ OS 28-30 LEI

MUŞCHIULEŢ DE PORC 35-37 lei

SURSĂ: RETAIL

Reporter: „-Cât trebuie să își pună românii deoparte pentru carnea de porc?”
Petre Daea, Ministrul Agriculturii: „Nu trebuie să își pună deoparte, că suntem atenți. Prețurile vor fi prețuri de respect, pentru munca fiecăruia.”

Pesta porcină africană nu se transmite la oameni.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O descoperire legată de tumorile cauzate de poluare schimbă tot ce se știa despre cancer
O descoperire legată de tumorile cauzate de poluare schimbă tot ce se știa despre cancer

Cercetătorii au anunțat că au descoperit modul în care poluarea aerului conduce la cancer, într-o descoperire care ne transformă complet înțelegerea modului în care apar tumorile.

Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave
Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Un studiu publicat miercuri în revista științifică The Lancet a dezvăluit cauza morții premature a nouă milioane de oameni în 2019.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.