Pericol ridicat de avalanşe în zona Piatra Craiului. Avertismentul salvamontiștilor

Piatra Craiului

Salvamontiştii din Zărneşti, judeţul Braşov, lansează un avertisment cu privire la pericolul ridicat de avalanşe în zona Parcul Naţional Piatra Craiului.

 

De altfel, mai multe astfel de fenomene au fost observate de salvamontişti sâmbătă.

„Având în vedere numărul mare de turişti care au ales şi astăzi arealul Parcului Naţional Piatra Craiului, noi, salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Zărneşti, am decis să patrulăm în diferite puncte din creastă, astfel încât să putem veni în sprijinul turiştilor care aleg rute riscante (din cauza riscului mare de avalanşă) si să îi convingem că viaţa are prioritate înainte de orice”, au transmis salvamontişti, conform News. 

Ei au adăugat că au observat „fenomene inevitabile, pe care mulţi turişti nu le percep ca pe un real pericol”.

„Atenţionăm că ruta marcată cu Triunghi Albastru, cu acces spre Vf Ascuţit prin Padinile Frumoase, este foarte expusă la avalanşe pe timpul sezonului de iarnă. Din imagini se poate observa că aici a curs astăzi o avalanşă de cataractă, plecată foarte aproape de linia crestei, scurgându-se pe hornul principal, care este marcat cu Triunghi Albastru”, au arătat aceştia.

Citește și
turista
„Sunt moartă? Am ajuns în Rai?”. Turistă din Cehia, găsită în șoc hipotermic pe un versant din Piatra Craiului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, din aceleaşi considerente sunt nepracticabile traseele de pe versantul vestic, cu acces în zona La Zăplaz (marcaj Bandă Roşie), precum şi zona Umerii Piatrei Craiului (marcaj Bandă Roşie).

„În aceste condiţii, Serviciul Public Local Salvamont Zărneşti vă recomandă prudenţă în alegerea rutelor şi reamintim că toate traseele cu acces spre creasta principală sunt închise pe perioada iernii şi este de preferat să învingă raţiunea, în detrimentul dorinţei de a ajunge cu orice preţ în creastă”, au avertizat salvamontiştii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Misiune spectaculoasă de salvare în Piatra Craiului. Salvamontiştii au intervenit cu elicopterul să ajute un turist blocat
Misiune spectaculoasă de salvare în Piatra Craiului. Salvamontiştii au intervenit cu elicopterul să ajute un turist blocat

O misiune spectaculoasă de salvare s-a desfășurat în Piatra Craiului, unde echipajele SMURD și Salvamont au intervenit cu elicopterul să ajute un turist blocat într-o zonă accidentată.

„Sunt moartă? Am ajuns în Rai?”. Turistă din Cehia, găsită în șoc hipotermic pe un versant din Piatra Craiului
„Sunt moartă? Am ajuns în Rai?”. Turistă din Cehia, găsită în șoc hipotermic pe un versant din Piatra Craiului

„Sunt moartă? Am ajuns în rai?” Acestea au fost primele cuvinte rostite de o turistă din Cehia către salvamontiștii care au găsit-o aproape degerată, în zăpadă, pe un versant periculos din munții Piatra Craiului.

Una dintre cele mai grele misiuni din ultimii 10 ani pentru salvamontiști. O mexicancă a fost recuperată din Piatra Craiului
Una dintre cele mai grele misiuni din ultimii 10 ani pentru salvamontiști. O mexicancă a fost recuperată din Piatra Craiului

Misiune extremă de salvare în Munții Piatra Craiului. O turistă de 26 de ani din Mexic a avut nevoie de ajutor după ce a alunecat și a căzut 50 de metri într-o vale, unde s-a accidentat grav.

Avenul de sub Vârful Grind, cea mai adâcă peșteră din România, a fost explorată până la 800 de metri adâncime
Avenul de sub Vârful Grind, cea mai adâcă peșteră din România, a fost explorată până la 800 de metri adâncime

Cea mai adâncă peșteră din România, Avenul de sub Vârful Grind, din Piatra Craiului, a fost explorată de speologi până la 800 de metri adâncime.

Animalele din pădure au improvizat o „piscină” unde se bălăcesc zilnic, în Parcul Național Piatra Craiului | VIDEO
Animalele din pădure au improvizat o „piscină” unde se bălăcesc zilnic, în Parcul Național Piatra Craiului | VIDEO

În Parcul Național Piatra Craiului, camerele montate de pădurari au filmat, pe o potecă, mai multi..."trecători".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.