Pentru prima dată în istorie, mai mulţi jandarmi decât pelerini la hramul Sfintei Parascheva

×
Codul embed a fost copiat

La Catedrala Mitropolitană din iași s-a înregistrat o premieră în istoria organizării post-decembriste a pelerinajului la hramul Sfintei Parascheva.

Au fost mai mulţi jandarmi decât pelerini prezenţi la rând, grupaţi în echipe care controlau fiecare punct de acces în curte. Totodată, este pentru prima dată când baldachinul, amplasat în curtea interioară, stă gol de două zile şi fără racla Sfintei, în contextul măsurilor stricte impuse din cauza pandemiei de COVID-19, scrie Ziarul de Iași.

Câteva zeci de pelerini cu reşedinţa sau domiciliul în municipiul Iaşi au reuşit să intre în cursul zilei să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, dar au fost şi mulţi cei care au venit din alte judeţe, precum Bacău, Galaţi, unii în grupuri organizate, alţii singuri, sperând că vor putea intra. Cu toții au fost opriți.

A fost făcută, cu garduri, o zonă tampon de la poarta principală spre bulevardul Ştefan cel Mare, iar acolo a stat în permanenţă un echipaj de trei jandarmi.

Dezbaterile dintre Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Prefectura Iași continuă însă pe subiectul pelerinajului, mai scrie Ziarul de Iași.

Citește și
Vaccin
Cele trei vaccinări de care adulţii au nevoie, în contextul epidemiei de Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce marţi seara reprezentanţii Mitropoliei au anunţat că au informat Prefectura că nu vor să mai organizeze sărbătoarea în intervalul 8 - 15 octombrie, ci se vor limita la hramul din data de 14 octombrie, cu slujba ţinută pe pietonal, ulterior Mitropolia a trimis o adresă oficială către Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în care a solicitat modificarea punctului 4 din ultima hotărâre, cea care prevede că pelerinii nu au voie să atingă racla. Mitropolia se angajează că va lua măsuri de prevenţie sanitară la raclă, asigurând un plexiglas deasupra care urmează să fie dezinfectat o dată pe oră şi pe care pelerinii să îl poată atinge.

Mitropolia a mai cerut ca CJSU Iaşi să discute la nivel naţional pentru abrogarea Hotărârii nr. 47 / 05.10.2020, prin care era restricţionat accesul pelerinilor din alte localităţi la o sărbătoare religioasă, mai ales în contextul în care aceştia susţin că şi-au modificat programul de la Iaşi şi, astfel, riscul de a se crea o aglomeraţie a scăzut.

Reprezentanţii CJSU au trimis solicitarea Mitropoliei către Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. „După obţinerea răspunsurilor de la CNSU şi DSP Iaşi, vom putea organiza o şedinţă punctuală pentru a aduce amendamente deciziei CJSU nr 35/06 oct 2020”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Iaşi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mii de români au reacționat dur după ce MAI a lansat un apel „din suflet”: „Voi aveți suflet?!”
Mii de români au reacționat dur după ce MAI a lansat un apel „din suflet”: „Voi aveți suflet?!”

Ministerul de Interne face un nou apel la români, pe care „îi roagă din suflet” să respecte regulile sanitare pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Cele trei vaccinări de care adulţii au nevoie, în contextul epidemiei de Covid-19
Cele trei vaccinări de care adulţii au nevoie, în contextul epidemiei de Covid-19

Peste 80% dintre pacienţii vindecaţi de Covid-19 au, chiar şi la 2 luni de la momentul infecţiei, senzaţie de discomfort.

OMS a raportat o creştere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial
OMS a raportat o creştere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat joi o creştere record a numărului cazurilor de coronavirus la nivel mondial, cu 338.779 de cazuri în 24 de ore, pe fondul creşterii infecţiilor în Europa, relatează Reuters, citat de News.ro. 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.