Pedofil periculos, prins de fetița pe care o abuzase cu doi ani în urmă, într-un supermarket. Faptele oribile descoperite

Pedofil periculos, prins de fetița pe care o abuzase cu doi ani în urmă, într-un supermarket. Faptele oribile descoperite
Shutterstock

Un pedofil periculos a fost prins după ce o fetiță l-a văzut în supermarket și i-a spus tatălui său, care l-a reținut și a chemat poliția.

Individul, pe numele său Ryan Doran, a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani jumătate de închisoare, după ce magistrații au constatat că nu era la prima faptă de acest gen. În trecut, el a mai molestat nouă elevi, arată cotidianul „The Sun”.

Cu atât mai neobișnuit este că victima lui l-a recunoscut după doi ani, pentru că pedofilul a agresat-o pe copila care l-a denunțat, și o altă fetiță din vecini, în august 2019. El s-a masturbat în fața acestora, în timp ce fetițele se jucau pe stradă.

Individul a pledat nevinovat, dar probele din anchetă au dus la condamnarea lui, arată sursa citată. Victimele sale au făcut recunoașterea din grup, la poliție, și au depus și mărturie în instanță.

Citește și
Tribunal
ÎCCJ a decis repunerea în funcție a judecătoarei Cristina Coarnă, care a eliberat un violator pedofil
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Individul le-a abordat pe cele două copile „de pe o alee din apropiere” – de zona în care locuiau, n.r.-, a spus judecătorul Neil Flewitt de la Curtea Regală din Liverpool.

Pedofilul „și-a dat jos pantalonii” și s-a autosatisfăcut în timp ce „se deplasa în mod repetat pentru a le bloca drumul”, a precizat magistratul.

În 2014, Ryan Doran a fost închis trei ani după ce a fost condamnat pentru nouă acuzații de agresiune sexuală împotriva unor minore. Trei dintre victimele sale aveau sub 13 ani.

Doran se apropia ușor în spatele fetițelor și le ridica fustele. După executarea pedepsei, ofițerii de probațiune au apreciat că infractorul „ a dat dovezi de îndreptare” întrucât finalizase și un program de reintegrare socială.

Când a fost arestat, ofițerii au descoperit pe telefonul lui Doran cinci imagini indecente cu copii cu vârste cuprinse între cinci și 13 ani. În trei dintre acestea, apăreau copii violați, arată sursa citată.

Încercând să obțină o pedeapsă redusă, avocatul său a spus în instanță că individul „a făcut progrese considerabile atât în ​​ceea ce privește sănătatea sa mintală, cât și viața sa în general".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pedofilul din Cluj, fotografiat când a fugit cu fetița de 8 ani. „Era întinsă în iarbă, dezbrăcată”
Pedofilul din Cluj, fotografiat când a fugit cu fetița de 8 ani. „Era întinsă în iarbă, dezbrăcată”

Începem cu un incident înfiorător petrecut într-un parc din Cluj-Napoca. Un individ care a stat la închisoare pentru agresiuni sexuale, dar a fost eliberat anul trecut pentru bună purtare, a violat o fată de 8 ani.

ÎCCJ a decis repunerea în funcție a judecătoarei Cristina Coarnă, care a eliberat un violator pedofil
ÎCCJ a decis repunerea în funcție a judecătoarei Cristina Coarnă, care a eliberat un violator pedofil

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, marți, repunerea în funcție a judecătoarei Cristina Coarnă, cea care a schimbat arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui bărbat suspectat că a violat la minoră.

Reacţia uluitoare a unui pedofil prins în flagrant în timp ce voia să se întâlnească cu o minoră. VIDEO

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă