Patru pui de urs scoși din bârlog și aruncați în zăpadă. Ministrul Mediului intervine în cazul ”ursuleților”

×
Codul embed a fost copiat

Imagini revoltătoare vin din județul Harghita, acolo unde patru pui de urs, care nu par să aibă mai mult de trei săptămâni, sunt scoși din bârlog și azvârliți fără milă în zăpadă.

UPDATE Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat vineri că este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat în cazul ursuleţilor scoşi din bârlog de patru muncitori forestieri, el precizând că se aşteaptă rezultatul primelor anchete.

"Cele patru persoane care, la prima verificare, se pare că au comis aceste fapte sunt în continuare în zona respectivă, în zona de exploatare forestieră despre care s-a vorbit. Aşteptăm rezultatul primelor anchete, sunt într-o zonă fără semnal şi aşteptăm întoarcerea acestor echipe de control, pentru a afla dacă au găsit ursuleţii şi dacă ursuleţii sunt în continuare în viaţă. Este inadmisibil ceea ce s-a făcut acolo, clar aceste fapte sunt sancţionate penal, pentru că legislaţia privind protejarea habitatelor naturale sancţionează penal orice perturbare a vieţii acestor animale sălbatice. Mai mult, şi capturarea acestora este sancţionată penal. Deci, organele de anchetă penală au preluat cazul, s-a deschis dosar penal în acest caz şi aşteptăm şi noi informaţii precise şi oficiale de la organele de anchetă, să vedem care este situaţia în momentul de faţă", a spus Tanczos Barna.

Întrebat dacă se ia în calcul o eventuală relocare a ursuleţilor, dacă ursoaica nu mai este în zonă, ministrul Mediului a precizat că specialiştii caută soluţii şi pentru o astfel de situaţie, dar trebuie avut în vedere faptul că evenimentul nu s-a produs vineri şi că există riscul ca ursuleţii să fie morţi, dacă mama lor nu s-a întors.

"Specialiştii caută deja soluţii pentru asemenea intervenţii, pentru relocarea acestor ursuleţi, însă trebuie avut în vedere faptul că evenimentul nu s-a produs astăzi, ursuleţii au doar câteva săptămâni, probabil, şi în cazul în care ursoaica nu s-a întors, lucrurile pot lua o direcţie absolut nefavorabilă pentru aceşti ursuleţi. Vom avea informaţii după ce se întorc echipele de control de pe teren", a menţionat Tanczos Barna.

Citește și
pui de urs salvat in arges
Un pui de urs, blocat între stânci. Cum a fost salvat de jandarmii montani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Nu se știe dacă puii mai sunt în viață

 

Indivizi fără scrupule, angajați ai unei firme de exploatare forestieră, îi batjocoresc, inconștienți că le pun viețile în pericol.

Riscă să fie acuzați de braconaj, deși spun că ar fi vrut doar să scoată puii de sub niște crengi căzute. Sunt slabe șanse ca ursuleții să fi supraviețuit.

Scenele se petrec în Harghita. În mod evident, puii abia se pot ține pe picioare și au ochii închiși. Asta nu-i oprește pe indivizi să îi trântească în zăpadă.

Care-i urs? Ia ridică-i! A lui Eugen e urs! Asta e ursoaică!”.

Aceea e ursoaică. Ăsta e urs! Urs! Ăsta? Două ursoaice și cu doi urși!”.

Imaginile au ajuns în posesia unui ONG din Piatra Neamț, care militează pentru protecția animalelor.

Roxana Ciornei, ONG Casa lui Patrocle: ”Există multe ipoteze, dar, din păcate, nu le putem proba, am primit sute de mesaje pe pagină, în care oamenii ne-au zis că există un trafic și o cerere de pui de urs pe piața din Rusia, dau un exemplu, unde se vând pui de urs pe bani mulți și grei. Noi credem că au mers la sigur acolo, ce au făcut cu puii doar ei știu, Dumnezeu știe ce au făcut cu puii, ce s-a întâmplat cu ursoaica, dacă a fost braconată”.

 

Indivizii au fost identificați și audiați la poliție

 

Dacă ursoaica ar fi fost în zonă, acum am fi discutat despre o tragedie, spun vânătorii.

Alexandru Băluț, responsabil cu vânătoarea Direcția Silvică Neamţ: ”Este perioada fătărilor. Bârlogul ursoaicei era sub doborâturile respective, și, de regulă, ea nu merge să aducă mâncare la pui, probabil era acolo, cu ei și s-a speriat de gălăgie. Dacă ursoaica ar fi fost, poate, mai agresivă, mai experimentată, s-ar fi putut solda cu accident mortal”.


Viorel Timişescu, purtător de cuvânt Direcția Silvică Neamţ: ”Personajele principale ale filmării pe lângă cei 4 ursuleți sunt 3 angajați ai acestei firme de exploatare. Cel care filmează a fost identificat și urmează să fie interogat de către poliție”.

Cei patru indivizi sunt, la această oră, la audieri, la sediul IPJ Neamț. În fața polițiștilor, bărbații susțin că, de fapt, ar fi scos puii de urs de sub crengile care au căzut peste bârlog. La scurt timp, în zonă ar fi apărut și ursoaica.

Practica de braconaj, denumită și "umblatul la bârlog", este frecventă în România, însă este pentru prima dată când o astfel de infracțiune este filmată.

 

ONG: ”Aceștia sunt barbarii!”

 

”Patru pui de urs scoși brutal din bârlog și aruncați prin zăpadă! Patru indivizi aflați pesemne într-o exploatare forestieră scot puii și-i manipulează brutal pentru a le identifica sexul! În loc să sune la 112 sau să anunțe Ocolul Silvic, sau măcar să aibă reacții de oameni normali - ei fac din asta o distracție pe măsura minților și sufletelor limitate pe care le au! Nu se știe ce s-a întâmplat cu puii de urs.

Cel care a filmat lucrează pe taf undeva in județul Neamț și-i cunoaștem identitatea. Iar filmarea este facută cu siguranță in Neamț. Bănuim că azi.

Fiind vorba de date cu caracter personal, le vom pune la dispoziția autorităților (sursa filmării, numele individului)

Aceștia sunt barbarii! Scursurile societății!

Cei care distrug tot! Pădurile, viața din păduri - câtă a mai rămas, și ultima picătură de demnitate a acestei țări! Și care dorm pe grămezi de lemne tăiate ilegal, și pe trofee!”, au scris cei de la Casa lui Patrocle.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Reacția unei ursoaice când a văzut că puiul ei născut recent nu poate să meargă singur
Reacția unei ursoaice când a văzut că puiul ei născut recent nu poate să meargă singur

Un pui de urs panda născut recent la o grădină zoo din Statele Unite a plecat la plimbare. Nu a ajuns însă prea departe, din motive lesne de înţeles.

Un pui de urs, blocat între stânci. Cum a fost salvat de jandarmii montani
Un pui de urs, blocat între stânci. Cum a fost salvat de jandarmii montani

Un ursuleț de numai cinci luni a fost salvat ieri de jandarmii montani din Argeș.

Pui de urs, hrăniți cu drona la orfelinat, în Harghita. VIDEO
Pui de urs, hrăniți cu drona la orfelinat, în Harghita. VIDEO

Cei doi ursuleți de la Băile Tușnad, salvați ieri dintr-un brad înalt, în care au stat speriați mai bine de zece ore, au ajuns cu bine în orfelinatul de la Bălan, județul Harghita.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.