Patru adulţi şi doi copii, transportaţi la spital după ce două autoturisme s-au ciocnit, pe DN 14B

accident
ISU Sibiu

Patru adulţi şi doi copii, în vârstă de patru luni şi zece ani, au fost transportaţi, luni seară, la spital, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 14B, în judeţul Sibiu.

 

Accidentul a avut loc pe DN 14B, în afara localităţii Copşa Mică spre Blaj, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Acolo au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere.

Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru doi minori şi patru adulţi. Un minor de 10 ani a suferit un traumatism cranian şi facial, acesta este transportat la CPU Luther. Un alt minor în vârstă de 4 luni a fost transportat la CPU Luther pentru evaluări suplimentare. Mama, o femeie în vârstă de 38 de ani, a însoţit cei doi minori, ea neavând nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU Sibiu.

Echipajele SAJ au preluat trei adulţi, doi bărbaţi şi o femeie, aceştia fiind transportaţi la CPU Mediaş. Femeia în vârstă de 20 de ani a suferit un traumatism de coloană, un bărbat de 18 ani un traumatism de genunchi, iar un bărbat de 64 de ani un traumatism toracic.

Citește și
accident botosani
O tânără de 25 de ani a murit în Botoșani, într-un accident. Alte două persoane au fost rănite
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr de 23 de ani a murit în apropiere de Horezu, într-un accident. Coliziunea s-a produs între mașina sa și un TIR
Un tânăr de 23 de ani a murit în apropiere de Horezu, într-un accident. Coliziunea s-a produs între mașina sa și un TIR

Un accident a avut loc pe DN67, în localitatea Slătioara, luni, între o mașină și un TIR. Un tânăr de 23 de ani, șoferul autoturismului, a murit.

O tânără de 25 de ani a murit în Botoșani, într-un accident. Alte două persoane au fost rănite
O tânără de 25 de ani a murit în Botoșani, într-un accident. Alte două persoane au fost rănite

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E58, pe raza localităţii Vlădeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Ambulanță în misiune, lovită de o mașină și proiectată în curtea unei biserici din Constanța. Ce a făcut șoferul vinovat
Ambulanță în misiune, lovită de o mașină și proiectată în curtea unei biserici din Constanța. Ce a făcut șoferul vinovat

O ambulanţă SMURD aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, duminică seara, după ce a fost lovită de o maşină în municipiul Constanţa, iar trei paramedici şi un voluntar au ajuns la spital.  

Un șofer a pătruns pe contrasens și a provocat un accident pe DN6. Mai multe persoane, între care un copil, sunt rănite
Un șofer a pătruns pe contrasens și a provocat un accident pe DN6. Mai multe persoane, între care un copil, sunt rănite

Un bărbat din judeţul Timiş care conducea un autoturism pe DN6, în judeţul Caraş-Severin, a pătruns la un moment dat pe sensul opus de mers unde a provocat un accident rutier, după ce a lovit frontal o altă maşină.

Accident în județul Sibiu. Un tânăr a pierdut controlul mașinii. Trei persoane au ajuns la spital GALERIE FOTO
Accident în județul Sibiu. Un tânăr a pierdut controlul mașinii. Trei persoane au ajuns la spital GALERIE FOTO

Un accident rtier cu mai multe persoane implicate s-a produs, duminică, în judeţul Sibiu, pe DN 14. A fost alertat elicopterul SMURD, însă intervenția nu a fost necesară. 

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.