Pasajul de la Pallady înspre Autostrada Soarelui a fost inaugurat. Ar urma să reducă traficul în zonă

×
Codul embed a fost copiat

Podul care face legătura mai ușor cu Autostrada Soarelui, la ieșirea din Capitală, a fost inaugurat vineri, după mai bine de un an de lucrări. Pasajul care ar urma să reducă traficul din zonă a fost și motiv de ceartă între primarii de la sectorul 3 și 4.

Între timp, ministrul Transporturilor a anunțat că spectaculosul pod care traversează Dunărea legând Brăila de Tulcea va fi dat în folosință cel mai probabil luna următoare.

Pasajul de la Pallady, numit şi Vortex, din pricina designului, a fost început în primăvara anului 2022. Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă l-a acuzat pe edilul de la 3, Robert Negoiță, că i-a furat proiectul, folosit la pasajul Metalurgiei şi chiar a mers în instanţă pentru a opri lucrările. Între timp, cei doi primari s-au împăcat.

Robert Negoiță: „Lucrăm foarte bine, suntem prieteni, colaborăm. Că se mai întâmplă și între noi să avem dispute, să ne inspirăm unul de la altul.”

Daniel Băluţă: „Disputele admisistrative reprezintă un aspect, ele sunt constructive în cele din urmă.”

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La inaugurarea noului pasaj a fost prezent și premierul, care i-a lăudat pe cei doi primari, doar că a greşit oraşul.

Marcel Ciolacu: „E normal că trebuie să-l felicit pe domnul primar Robert Negoiță, cred că alături de Daniel Băluță - cei mai performanți primari de sector din municipiul Buzău.”

După câteva minute, premierul și-a dat seama de gafă şi a dat vina pe soare.

O altă inaugurare de pod, anunţată iniţial pentru săptămâna viitoare, a fost amânată pentru luna iulie. Atunci ar putea fi gata cel mai mare pod din România, şi al treilea din Europa, cel de peste Dunăre din Brăila.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „În 6 iulie vom putea să dăm în circulație pe varianta Măcin, am fost și până acolo. Am avut de ales între două variante: ori mai ținem o lună și ceva, două, până reușesc să dea jos aceste macarale, să le demonteze – și-ar înseamna să treacă tot sezonul estival.”

Așa că în prima etapă, podul va fi deschis cu program: în weekend se va circula fără întrerupere, iar în timpul săptămânii, cel mai probabil, de la 6, la 20. Iar şoferii care vor traversa podul nu vor plăti nicio taxă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă