Investiție de 6 milioane de lei într-un parc dendrologic pe care nu îl vizitează nimeni. Oamenii nici nu au auzit de zonă

×
Codul embed a fost copiat

În apropiere de celebra pârtie Cocoș care se poate folosi doar câteva zile pe an, autoritățile din Bistrița au investit șase milioane lei într-un parc dendrologic.  

Deși a fost inaugurat în urmă cu câteva luni, oamenii nu știu de această zonă, nu au mijloace de transport în comun pentru a-l vizita, iar în parc încep deja să crească bălăriile.

Parcul se întine pe o suprafață de opt hectare, în vecinătatea pârtiei Cocoș. Deși este deschis până seara târziu, vizitatorii se lasă așteptați.

Proiectul a fost gândit cu piste de biciclete, aparate de fitness, bănci și chiar un amfiteatru pentru spectacole. Imaginea este însă, una dezolantă.

Marius Bălan, ecologist: „La un parc dendrologic se așteaptă, se lucrează zeci de ani. În nici un caz, într-un an - doi nu se poate numi parc dendrologic pentru că speciile trebuie să se aclimatizeze bine.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Parcul a fost dotat cu camere de supraveghere, însă nu are vizitatori.

Bărbat: „Nu am știut de parc dendrologic, dar știu de pârtie. Să văd ce autobuze sunt ca să ajung acolo.”

Bărbat: „Oamenii nu se duc acolo că e departe. Trebuie mijloc de transport în comun.”

Cișmelele nu funcționează iar unii arbori plantați s-au uscat.

Bărbat:Altă cișmea care nu merge , vrem să bem o gură de apă, nu se poate.”

Edilul orașului susține că banii au fost folosiți și pentru mii de specii de arbori și flori și că lucrările de întreținere se fac prudent.

Ioan Turc, primar:Referitor la acești arbori, sunt 29 de specii, am plantat 300 de exemplare, speciile floricole. 5.000 de exemplare, iar arbuști 2.314 de exemplare. Specificul unui parc dendrologic este acesta, intervențiile se fac foarte prudent, iar o iarbă lăsată să crească, până la urmă crește farmecul. Bineînțeles că trebuie să găsim acele soluții corecte ca să întreținem suprafețele de tablă.”

Investiția totală de șase milioane de lei provine din bani europeni și din bugetul local.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.