Orban vrea un deznodământ cât mai rapid: Vom grăbi procedurile pentru a avea anticipate

Orban
Agerpres

Premierul demis, Ludovic Orban, a declarat, miercuri seară, că doreşte să se ajungă cât mai repede la un deznodământ, după ce moţiunea a fost votată.

Ludovic Orban spune că îşi doreşte să se ajungă la un deznodământ cât mai rapid, dar acest deznodământ va depinde de propunerile pe care le va face preşedintele Klaus Iohannis, privind viitorul premier al României, potrivit News.ro.

„În funcţie de cum evoluează lucrurile, noi vrem cât mai rapid să se ajungă la un deznodământ, acest deznodământ va depinde de propunerile pe care le va face preşedintele României pentru că la ora actuală desemnarea propunerii de prim ministru este un atribut constituţional al preşedintelui Klaus Iohannis” a declarat Orban, la un post de televiziune.

„În funcţie de deciziile pe care le va lua preşedintele se poate ajunge la anticipate şi aţi văzut că preşedintele a spus foarte clar că obiectivul domniei sale este acela de a se organiza alegeri anticipate pentru că Parlamentul de astăzi este în totală contradicţie cu opţiunile politice ale populaţiei. La alegerile europarlamentare, la alegerile prezidenţiale, la referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis s-a văzut foarte clar care sunt obţiunile politice ale românilor care sunt într-o totală contradicţie cu structura actualului parlament”, a adăugat Orban.

Acesta a explicat procedurile care trebuie urmat, prfecizând că PNL va grăbi procedurile.

Citește și
Ludovic Orban, discurs dezlănțuit în plenul Parlamentului - 1
Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Orban a fost demis de Parlament. Ce urmează
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Din momentul desemnării unui premier, există un termen de maxim 10 zile în care guvernul trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului, cu lista Guvernului şi cu programul de guvernare, după care sunt audiaţi miniştri în comisii, după care se întruneşte plenul într-un termen rezonbail. Din punctul nostru de vedere, vom grăbi cât mai mult procedurile pentru ca în perioada de 60 de zile care este prevăzută de Constituţie să reuşim respingerea două guverne”, a mai declarat Orban.

Întrebat dacă ceea ce s-a întâmplat miercuri în Parlament a fost prevăzut, Orban a răspuns: “Cu siguranţă. Întotdeauna, atunci când iei decizii, când declanşezi acţiuni trebuie să prevezi în strategie ambele variante. În orice strategie analizăm care sunt toate variantele posibile şi stabilim care este reacţia şi continuarea acţiunii în funcţie de deznodământ.Trebuie să pregăteşti o formulă de răspuns şi un plan de acţiune aferent pentru fiecare variantă care poate apărea în decursul unui demers. Ei aveau două variante, ori să accepte alegerea primarilor în două tururi sau să creeze cadrul pentru declanşarea anticipatelor”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Barna: Nu vom vota în Parlament niciun guvern, pentru a putea ajunge la anticipate
Barna: Nu vom vota în Parlament niciun guvern, pentru a putea ajunge la anticipate

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat miercuri că parlamentarii Uniunii nu vor vota în favoarea niciunui guvern, deoarece doresc convocarea alegerilor anticipate.

Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Orban a fost demis de Parlament. Ce urmează
Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Orban a fost demis de Parlament. Ce urmează

Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva cabinetului Orban a trecut cu 261 de voturi.

Guvernul Orban a picat. Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 261 de voturi. PSD și PRO România îl propun pe Remus Pricopie
Guvernul Orban a picat. Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 261 de voturi. PSD și PRO România îl propun pe Remus Pricopie

Guvernul Orban a picat. Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a fost adoptată, miercuri, de Parlament. S-au înregistrat 261 de voturi "pentru".

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă