Opt polițiști români sunt protagoniști într-un nou serial AXN

axn politisti
Politia Romana

Mai mulți polițiști români vor fi protagoniștii unui nou serial AXN, care va avea premiera în câteva zile.

Anunțul a fost făcut chiar de Poliția Română pe Facebook.
“Suntem onorați de invitația partenerilor de la AXN și Corpul Național al Polițiștilor de a colabora în cadrul serialului Oamenii Legii, care va avea premiera în 14 Noiembrie, de la ora 18:00. Suntem convinși că rezultatul va fi apreciat, atât de public, cât și de polițiști. Acest serial este o premieră pentru România, dar și pentru Poliția Română”, a transmis Poliția Română pe Facebook.

Reprezentanții poliției spun că fiecare episod va prezenta trei cazuri diferite, din momentul în care Poliția primește apelul la 112 și până la rezolvarea cazurilor, care vor varia de la violență domestică, persoane dispărute, tulburarea ordinii și liniștii publice și incidente de trafic, până la jafuri, trafic de droguri sau fraude.

“Ne dorim ca, prin participarea la realizarea serialului, să informăm oportun şi corect comunitatea cu privire la situațiile care pot afecta viaţa sau sănătatea persoanelor, liniştea socială, pentru formarea unei atitudini preventive și crearea premiselor unei cooperări cu Poliția Română”, se mai arată în mesaj.

Printre politiștii implicați în proiect se află și Viorel Teacă, devenit celebru pe TikTok.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie
Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie

Medicamentul OZEMPIC, în toate cele trei concentraţii - 0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg - şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie.

Cine era tânărul care s-a aruncat în fața trenului, lângă Târgu Jiu. Polițiștii l-au recunoscut pe loc
Cine era tânărul care s-a aruncat în fața trenului, lângă Târgu Jiu. Polițiștii l-au recunoscut pe loc

Un tânăr de 25 de ani din Suceava și-a pus marți seară capăt zilelor, la scurt timp după ce a fost eliberat din arestul Poliției Gorj.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.