Operațiune dramatică pe Colibița. Trei tineri care se plimbau cu hidrobicicleta au căzut în apă

×
Codul embed a fost copiat

O plimbare cu hidrobicicleta pe lacul Colibiţa din Bistriţa Năsăud s-a terminat dramatic sâmbătă seara. Ambarcaţiuniea s-a răsturnat şi cei trei tineri aflaţi la bord au căzut în apă.

Doi au reuşit să ajungă teferi la mal. Al treilea, în vârstă de 22 de ani, a fost căutat în zadar de pompieri, până spre miezul nopţii. Operaţiunea salvatorilor va fi reluată duminică dimineață.

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, sunt din judetul Mureş şi erau cazați, se pare, la o cabană din zonă. Băieţii au găsit hidrobicicleta pe malul lacului Colibiţa și au ieșit la o plimbare. Martorii spun că băieții purtau doar tricou și pantaloni scurți și nu aveau veste de salvare.

Martor: ”Uitându-mă prin binoclu, am văzut o hidrobicicletă. Erau trei tipi, îi vedeam cum aruncau sticle de pe hidrobicicletă în apă, strigau și făceau cu mâna către mal. La nici 10 minute, am pus binoclul iar acolo și am văzut hidrobicileta cu fundul în sus."

Un pompier militar a fost primul care a sărit în ajutorul tinerilor. Era liber și se plimba pe lac cu barca împreună cu un prieten, cand colegii de la dispecerat l-au anuntat că o hidrobicicleta s-a rasturnat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Vodă pompier: ”În momentul acela. Am observat o hidrobiciletă cu flotoarele în sus. Am schimbat direcția spre ambarcațiunea care era cu flotarele în sus, ne-am uitat să vedem dacă e prins cineva acolo, nu era nimeni.”

În scurt timp, zona a fost împânzită de salvatori.

Scadandru: ”(Reporter: Cum a fost?) Rece, aproximativ 3 grade. (Reporter: Vizibilitate?) Cam jumătate de metru cu lanterna. Am făcut o căutare circulară o oră și 20 de minute, probabil o să mai căutăm mâine. Ne-au indicat un loc de unde o să continuăm.”

Paul Seserman, ISU BN: "Am intervenit cu un ASAS cu barcă în prima fază pentru căutare pe lac și echipaj de scafandrii cu barcă pentru căutare în mediul acvatic.”

Cei doi tineri care au reușit să se salveze au fost consulați de medicii veniti la faţa locului. Unul dintre ei avea o usoară hipotermie, dar nu a fost necesar să fie transportat la spital.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.