Oficiali americani, despre explozia din Polonia: A fost o rachetă lansată de Ucraina să doboare un proiectil rusesc

Racheta

Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat înainte de a decide o reacţie.

Trei oficiali americani au declarat pentru Associated Press că evaluările preliminare au indicat că explozia din Polonia ar fi fost produsă de o rachetă lansată de forțele ucrainene ca să doboare un proiectil lansat de trupele ruse, în timpul atacului masiv de marți, care a vizat infrastructura energetică a Ucrainei. AP precizează că oficialii au vorbit sub protecția anonimatului deoarece nu erau autorizați să discute public pe acest subiect.

Două rachete au căzut în jurul orei locale 15, într-o localitate poloneză aflată la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Imaginile de la fața locului arată un crater uriaș în mijlocul unei ferme, o remorcă distrusă și un tractor. Două persoane și-au pierdut viața în explozie.

Vezi aici cele mai noi informații despre rachetele căzute în Polonia

Ministrul rus al Apărării a negat că rachetele care au lovit orașul Przewodów au fost lansate de Rusia.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

„Declarațiile presei și oficialilor polonezi despre căderea rachetelor „rusești” în zona Przewodów sunt o provocare deliberată, forțele armate ruse nu au lovit nicio țintă în apropierea graniței ucrainene-polone”, a transmis ministrul rus.

Pe rețelele sociale s-a răspândit rapid zvonul potrivit căruia cele două rachete ar fi fost lansate de Rusia și ar fi avut drept țintă obiective din Ucraina, pe care le-ar fi ratat. Ipoteza a fost susținută de oficiali din statele baltice, dar și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Rachete rusești au căzut în Polonia, pe teritoriul unei țări prietene. E doar o chestiune de timp până când teroarea rusă ajunge și mai departe. E necesar să punem teroriștii la locul lor."

Pe de alta parte, polonezii au fost rezervați în astfel de scenarii.

Premierul Mateusz Morawiecki a convocat rapid Consiliul de Securitate, care a luat primele decizii.

Piotr Muller, purtătorul de cuvânt al Guvernului polonez: „Am hotărât să creștem nivelul de alertă în unele dintre unitățile militare poloneze, dar și ale instituțiilor de ordine publică din țara noastră. În același timp, am decis să verificăm dacă sunt motive pentru a lansa procedurile din articolul 4 al Cartei Alianței Nord-Atlantice."

După miezul nopții, președintele polonez Andrei Duda a anunțat că rachetele căzute în estul țării sunt de fabricație rusească, dar a evitat să dea vina pe Moscova pentru acest incident. Liderul de la Varșovia a adăugat că nu există semne că situația s-ar putea repeta.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.

Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului
Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa.

Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.