O nouă lovitură pentru fumători. Noi măsuri adoptate în Parlament: amenzile ajung până la 10.000 de lei

Fumat
Shutterstock

Senatul a adoptat luni un amendament la un proiect ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun.

 

Astfel, persoanele fizice care fumează în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, cu excepţia spaţiilor în care sunt cazate persoanele private de libertate, riscă amenzi de la 100 de lei la 500 de lei, conform proiectului.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost iniţiată de deputaţii PSD, susţinuţi de un senator USR.

Aceleaşi amenzi sunt prevăzute şi în cazul elevilor care fumează în şcoală sau în cazul produselor din tutun care se comercializează prin intermediul serviciilor de curierat şi care trebuie să aibă tipărit pe colet, "în mod cât mai lizibil, mesajul - Atenţie! Acest pachet conţine produse din tutun şi/sau produse care conţin nicotină", potrivit Agerpres.

"Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului", prevede un amendament admis la comisia de specialitate.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În cazul persoanelor juridice, amenda este de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile, dacă nu se respectă o serie de prevederi din lege, modificări la proiectul de act normativ, adoptate de Comisia juridică: "Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului; se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani; se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului", se arată în propunerea legislativă .

Pentru o nouă contravenţie, persoanele juridice vor fi amendate cu 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Potrivit iniţiatorului, propunerea a apărut ca urmare a nevoii de a reduce expunerea minorilor la produsele ce le pot afecta sănătatea, cum ar fi tutunul.

"În vederea reducerii expunerii copiilor şi tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru: ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului. Totodată, se stabileşte implicarea şcolilor în procesul de prevenire şi control a acestui comportament, prin prevederea care stipulează că instituţiile de învăţământ au obligaţia de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice şi dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului, în incinta acestora", se precizează în expunerea de motive.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Starea de sănătate a pacienților răniți în explozia de la magazinul Dedeman rămâne gravă
Starea de sănătate a pacienților răniți în explozia de la magazinul Dedeman rămâne gravă

Starea celor doi răniţi în explozia de la Botoşani şi care au fost aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) rămâne gravă.

Anchetă la IPJ Timiș, după ce o tânără a fost mușcată de câini pe o pistă de biciclete. Acuză că polițiștii nu au intervenit
Anchetă la IPJ Timiș, după ce o tânără a fost mușcată de câini pe o pistă de biciclete. Acuză că polițiștii nu au intervenit

Reprezentanţii IPJ Timiş au anunţat că a fost declanşată o anchetă cu privire la modul de intervenţie a poliţiştilor, după ce o tânără a povestit cum a fost muşcată de câini pe pista de biciclete care leagă Timişoara de Serbia, la 1 iunie.

Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte

Coldplay vine în premieră, în România, pe 12 și 13 iunie 2024. Cele două concerte au înregistrat cea mai rapidă vânzare de bilete din țară.  

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.