O femeie de 74 de ani din Târgoviște a căzut de la etajul 3, în timp ce spăla geamurile locuinţei

Ambulanta
StirilePROTV

O femeie de 74 de ani a căzut, marţi, de la etajul trei al unui bloc din Târgovişte, dezechilibrându-se în timp ce spăla un geam, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Femeia a fost transportată la spital, ea fiind conştientă în momentul în care a fost preluată de ambulanţă, transmite Agerpres.

„O femeie, în vârstă de 74 de ani, ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc. Din primele verificări, se pare ca aceasta ar fi căzut în timp ce ar fi curăţat fereastra locuinţei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului", precizează IPJ Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată a căzut într-un canal de cinci metri și a leșinat. Cine i-a salvat viața
O fată a căzut într-un canal de cinci metri și a leșinat. Cine i-a salvat viața

O fată căzută într-un canal adânc a fost salvată de un pompier aflat în timpul liber, la Panciu, în județul Vrancea. Pompierul a observat adolescenta leșinată în canal, sunându-și colegii.

Moartea femeii din Constanța care a căzut de la etajul șase scoate la iveală lipsurile din sistemul de intervenții
Moartea femeii din Constanța care a căzut de la etajul șase scoate la iveală lipsurile din sistemul de intervenții

Moartea femeii din Constanța care a căzut de la etajul șase încercând să scape de flăcări sub privirile neputincioase ale pompierilor scoate la iveală lipsurile din sistemul de intervenții de urgență.

O femeie a căzut de la etaj, dintr-un bloc din Baia Mare. Nu se știe dacă este sinucidere sau accident
O femeie a căzut de la etaj, dintr-un bloc din Baia Mare. Nu se știe dacă este sinucidere sau accident

Tragedie, marți seară, într-un cartier din Baia Mare. O femeie de 54 ani a murit după ce a căzut de la etajul 3 al blocului în care locuia.

Sfârșit tragic pentru o infirmieră din Rădăuți. A căzut de pe o platformă într-un şantier
Sfârșit tragic pentru o infirmieră din Rădăuți. A căzut de pe o platformă într-un şantier

Sfârșit tragic pentru o infirmieră din Rădăuți, angajată la spital, care a căzut de pe o platformă într-o zonă de șantier din curtea unității sanitare, a suferit o rană gravă la cap și, în ciuda intervenției rapide a colegilor, a murit.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă