O femeie de 47 de ani din Buzău a murit din cauza gripei. Familia a refuzat necropsia

gripa

O femeie de 47 de ani a murit în spital, la Buzău, din cauza gripei.

Potrivit medicului Carmen Scântei de la Direcţia de Sănătate Publică Buzău(DSP), femeia de 47 de ani a ajuns la spital pe 28 decembrie, cu febră ridicată şi stare generală proastă. Iniţial, a fost la secţia de boli infecţioase însă pentru că starea ei se altera, s-a decis transferul în secţia de terapie intensivă, unde a fost intubată.

Femeia a murit luni dimineaţă, în jurul orei 1.00.

”Pacienta de 47 de ani se afla în evidenţa medicului de familie pentru afecţiuni de tip aritmie extrasistolică, anxietate, obezitate gradul 2, era o pacientă care în mod obisnuit, aşa cum declară medicul de familie, îşi abandona frecvent si foarte uşor schemele de tratament. Ultima prezentare la medicul de familie a fost pe 9 decembrie, pe 28 vine în Spitalul Judeţean, la UPU, unde se prezintă pentru febră înaltă şi alterarea stării generale. Este internată pentru că în urma investigaţiilor de început s-a constatat că are bronhopneumopatie acută, insuficienţă renală, insuficienţă respiratorie, trombocitopenie, leucopenie severă. Pe 30 decembrie s-a produs decesul. Familia a refuzat necropsia, şi pentru că nu ne putem opune rezistenţei familiei, nu putem fixa un diagnostic de certitudine , însă avem un test rapid, orientativ, care indică gripă de tip A”, a declarat medicul Carmen Scântei de la DSP Buzău.

Ea a explicat că a fost recoltat exudat de la contacţii de familie, soţ, fiu şi o nepoată, cu care pacienta a locuit în ultima vreme.

Citește și
ambulanta
Primul caz de deces provocat de gripă în acest sezon, în Dâmbovița
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”În spitalul judeţean nu au fost contacte în afara personalului medical şi in continuare monitorizăm situaţia din familie”, a explicat medicul.

Acesta este primul deces înregistrat la Buzău din cauza gripei în acest sezon rece.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vaccinul gripal lipseşte, deşi boala a făcut deja prima victimă în România
Vaccinul gripal lipseşte, deşi boala a făcut deja prima victimă în România

La jumătatea lui decembrie, când încă nu a dat gerul, vaccinul gripal lipsește din cabinetele medicilor de familie și din farmacii.

Primul caz de deces provocat de gripă în acest sezon, în Dâmbovița
Primul caz de deces provocat de gripă în acest sezon, în Dâmbovița

Un bărbat de 54 de ani, din Dâmboviţa, diagnosticat cu gripă şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a murit, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa.

Ce sunt medicamentele „multisimptom
Ce sunt medicamentele „multisimptom", care ameliorează răceala și gripa

Cele mai recente studii de piață arată că încă nu știm să tratăm virozele de sezon și ne înfigem direct în antibiotice. Ne facem mai mult rău!

Romania, pe locul 3 in Europa la consumul nejustificat de antibiotice. Avertismentul specialistilor
Romania, pe locul 3 in Europa la consumul nejustificat de antibiotice. Avertismentul specialistilor

În vremurile noastre, bacteriile multi-rezistente ucid mai mulți oameni decât gripa, tuberculoza și HIV-SIDA la un loc.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă