O femeie a fost găsită moartă sub un morman de haine, în apartamentul ei din Buzău. Bătrâna locuia doar cu fiul ei

politie
StirilePROTV

Poliţiştii din Buzău au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă după ce au descoperit într-un apartament din municipiul reşedinţă o femeie în vârstă de 77 de ani decedată.

După ce au fost sesizaţi, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului însoţiţi de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău din cauza faptului că accesul în locuinţă era îngreunat de articole vestimentare şi alte bunuri depozitate în imobil.

Potrivit anchetatorilor, femeia locuia cu unul dintre cei doi copii ai săi, un tânăr cu probleme psihice, iar în momentul în care au pătruns în locuinţă, femeia ar fi fost găsită sub mai multe haine.

"IPJ Buzău a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi este aşteptat rezultatul necropsiei pentru a se stabili cauza exactă a decesului", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu.

După primele cercetări efectuate la faţa locului, nu au fost descoperite semne de violenţă pe corpul femeii.

Citește și
sera verticala
Stațiunea Legumicolă Buzău a creat sera pe verticală. Este de cinci ori mai profitabilă decât una obișnuită. Cum funcționează
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Percheziţii domiciliare în judeţele Prahova şi Buzău, într-un dosar privind trafic de droguri de mare risc
Percheziţii domiciliare în judeţele Prahova şi Buzău, într-un dosar privind trafic de droguri de mare risc

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în judeţele Prahova şi Buzău.

Stațiunea Legumicolă Buzău a creat sera pe verticală. Este de cinci ori mai profitabilă decât una obișnuită. Cum funcționează
Stațiunea Legumicolă Buzău a creat sera pe verticală. Este de cinci ori mai profitabilă decât una obișnuită. Cum funcționează

Proiect revoluționar la Stațiunea Legumicolă din Buzău. Acolo a fost construită o seră pe verticală, complet automatizată, unde sunt cultivate răsaduri și plante mici. Deja, se estimează că ar fi de până la 5 ori mai profitabilă decât o seră obișnuită.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.