Noua strategie militară a României. Ce schimbări sunt prevăzute în documentul discutat în Guvern

×
Codul embed a fost copiat

Serviciul militar voluntar in termen va fi reintrodus, prevede noua strategie a Armatei, discutată miercuri de Guvern.

Sunt pregatite noi măsuri și pentru rezervisti, care vor forma o structură de forță terestră pentru misiuni pe timp de pace, dar și în timpul stării de urgență.

Este vorba despre schimbări legislative care vor fi puse la punct astfel încât să fie permise selcția, recrutarea și instruirea de militari voluntari în termen.

De asemenea, documentul privind strategia militară a României mai prevede și instruirea rezerviștilor în cadrul unei structuri de forțe terestre. Rezerviștii vor fi pregătiți pentru a răspunde în cadrul unei misiuni atât de pace, cât și pe timp de stare de urgență.

Tot în acest document important se vorbește și de faptul că pentru pregătirea rezerviștilor va fi derulat începând cu anul 2024 un program pilot.

Citește și
Gabriel Oprea
MAPN verifica modul in care Gabriel Oprea a ajuns general din colonel. Are cel mai mare grad din Armata Romaniei
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La capitolulm riscuri, menționează ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, avem de-a face cu conflictele înghețate din Marea Neagră, cu o serie de atacuri cibernetice și cu o serie de campanii de dezinformare derulate în mediul online. Toate acestea ar trebui să-și găsească rezolvarea în viitoarea strategie militară a României.

În acest document mai sunt prevăzute și o serie de vulnerabilități care afectează modul în care își desfășoară activitatea militarii. Vorbim în primul rând de problemele mari al României, legate de infrastructura rutieră și feroviară.

De asemenea, este menționată capacitatea limitată a industriei noastre de a furniza tehnica și echipamentele militare necesare.

În plus, ami spune ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, mai este nevoie ca ministerul pe care îl conduce să aibă cel puțin o alocare de 2 % din PIB, așadar vorbim de zeci de miliarde de lei care ar trebui să fie direcționate - spune el - către modernizarea și înzestrarea armatei noastre. Pe de altă parte, la capitolul cercetare și dezvoltare este menționat un procent destul de redus, 2 % din PIB.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Armata României ”deplânge moartea ultimului dintre mareșalii pe care i-a dat Țării”
Armata României ”deplânge moartea ultimului dintre mareșalii pe care i-a dat Țării”

Ministrul Apărării Naționale a transmis pe Facebook un mesaj de condoleanțe adresat Casei Regale a României

MAPN verifica modul in care Gabriel Oprea a ajuns general din colonel. Are cel mai mare grad din Armata Romaniei
MAPN verifica modul in care Gabriel Oprea a ajuns general din colonel. Are cel mai mare grad din Armata Romaniei

Ministrul Apararii Nationale, Mihnea Motoc, a dispus constituirea unei comisii care sa analizeze daca au fost indeplinite obligatiile legale pentru inaintarea in grad a lui Gabriel Oprea, de la gradul de colonel la cel de general de brigada in rezerva.

"UE nu intentioneaza sa isi faca o armata". Ce a declarat Iohannis la finalul summitului despre aderarea Romaniei la Schengen

Chestiunea aderarii Romaniei la spatiul Schengen nu este rezolvata, dar are o evolutie cu trend pozitiv, a afirmat vineri presedintele Klaus Iohannis dupa reuniunea informala a Consiliului European de la Bratislava.

Cum vor arata uniformele de instructie ale Armatei Romane, din 2017
Cum vor arata uniformele de instructie ale Armatei Romane, din 2017

Armata Romaniei intentioneaza ca incepand cu anul 2017 sa introduca in serviciu un nou model al costumului pentru instructie.

Armata Romaniei va avea mai multe avioane de tip F-16. Anuntul facut de vicepremierul Gabriel Oprea
Armata Romaniei va avea mai multe avioane de tip F-16. Anuntul facut de vicepremierul Gabriel Oprea

Armata Romaniei va avea in dotare mai multe avioane de tip F-16. Anuntul a fost facut de vicepremierul Gabriel Oprea, care a declarat marti ca tara noastra va cumpara o noua escadrila de supersonice.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.