Noi măsuri în Argeș: fără coșuri de mână şi limitarea cărucioarelor în magazine

Magazin
Shutterstock

Autorităţile din judeţul Argeş i-au convocat pe reprezentanţii lanţurilor de magazine cărora le-au cerut să ia măsuri pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, în contextul în care se aşteaptă un număr mare de clienţi în marile magazine.

Printre măsurile convenite se numără renunţarea la coşurile de mână şi limitarea cărucioarelor pentru cumpărături mari, astfel încât să se respecte distanţa, iar accesul persoanelor în magazin să se facă în funcţie de suprafaţa acestuia. 

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare a declarat că a convocat la Prefectură reprezentanţii marilor magazine pentru lua de comun acord măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, în contextul în care vin sărbătorile de iarnă şi se aşteaptă ca magazinele să fie aglomerate.

„În urma discuţiilor cu dumnealor am agreat asupra unor măsuri foarte simple, dar foarte eficiente din punctul de vedere al prevenirii răspândirii acestui virus. De exemplu, am convenit să se renunţe la coşurile de mână, să se limiteze numărul coşurilor mari în funcţie de suprafaţa pe care au, astfel încât să se poată permite un număr corespunzător de clienţi astfel încât să nu se depăşească opt metri pătraţi alocaţi pentru fiecare client, tocmai pentru a preveni aceste aglomerări. De asemenea, s-a discutat despre creşterea numărului de dispensere cu dezinfectant”, a afirmat, sâmbătă, prefectul de Argeş, Emanuel Soare, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, citat de News.ro.

Acesta a precizat că stabilit ca supermarketurile să difuzeze mai des mesaje prin care să solicite păstrarea distanţei fizice. 

Citește și
Poster
Mesajul revoltător, în limba română, afișat într-un hypermarket din Londra. „Avertisment pentru hoții din magazine”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„O măsură pe care o avem în vedere şi, pe care o vom implementa imediat dacă consta că nu se respectă aceste măsuri, este limitarea efectivă a numărului de clienţi care va avea loc în interiorul supermarketului, iar aceasta va fi o decizie pe care o vom lua prin intermediul CJSU” a precizat prefectul.

El a spus că autorităţile doresc să se asigure că toate magazinele respectă măsura de dezinfectare a coşurilor folosite la cumpărături în magazine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Posibil atac terorist la Lugano. O femeie a fost înjunghiată într-un magazin
Posibil atac terorist la Lugano. O femeie a fost înjunghiată într-un magazin

Parchetul general elveţian (OAG) a deschis o anchetă în legătură cu "un atac suspectat de motivaţie teroristă" petrecut marţi într-un magazin din oraşul Lugano, cantonul Ticino, transmit Reuters şi dpa.

Mesajul revoltător, în limba română, afișat într-un hypermarket din Londra. „Avertisment pentru hoții din magazine”
Mesajul revoltător, în limba română, afișat într-un hypermarket din Londra. „Avertisment pentru hoții din magazine”

Ambasada României la Londra transmite că a solicitat eliminarea unui mesaj ofensator față de românii din Marea Britanie, afișat într-un magazin din Londra al unui lanț celebru.

Bocanci reduși cu 44% de Black Friday, mai scumpi decât în august. Care este explicația magazinului
Bocanci reduși cu 44% de Black Friday, mai scumpi decât în august. Care este explicația magazinului

Clienții magazinelor online au reclamat și anul acesta că de. Black Friday. unele produse reduse substanțial au, de fapt, un preț mai mare decât în restul anului.

Momentul în care Cristina Joia a fost lovită violent. Video din magazin
Momentul în care Cristina Joia a fost lovită violent. Video din magazin

Femeia arestată preventiv după ce a atacat-o cu brutalitate pe Cristina Joia, designerul emisiunii ''Visuri la cheie'', vrea să fie eliberată. De altfel, a și contestat decizia prin care a fost trimisă după gratii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.