Noi detalii despre șoferul turc care a provocat accidentul în urma căruia au murit trei români. Riscă 15 ani de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Șoferul autocarului implicat în teribilul accident din apropiere de Veliko Târnovo, în urma căruia au murit patru persoane, a fost reținut de autorităţile bulgăre.

Procurorii vor cere, luni, arestarea bărbatului, un cetățean turc. Se tem că va părăsi țara dacă va fi cercetat în libertate. Pe de altă parte, au apărut imagini mai vechi în care acelaşi autocar face manevre foarte riscate. Nu este, deocamdată clar cine îl conducea.

19 români și șapte turci erau în autocarul care ar fi trebuit să-i aducă teferi din vacanța petrecută în Turcia. Pentru unii dintre ei a fost însă ultimul drum. Vehiculul a intrat într-un autoturism care staționa pe marginea șoselei, fiind proiectat apoi în trunchiul unui copac. Impactul a fost devastator: trei români și un turc au murit iar alți nouă pasageri, între care și cinci conaționali, au ajuns la spital în stare gravă.

Același autocar a fost surprins deplasându-se cel puțin riscant, pe șoselele din Bulgăria. Într-o înregistrare din octombrie 2021 se poate observa cum depășește, cu greutate, două vehicule, ințial un autoturism, apoi o cisternă.

Într-o altă filmare, din noiembrie anul trecut, se vede cum autocarul se angajează în depășirea unui TIR. Și această manevră pare se fie făcută tot la limita siguranței.

Citește și
accident bulgaria - 1
Zece români care au scăpat teferi din accidentul de la Veliko Tarnovo au revenit în România. Șoferul român a fost audiat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De fiecare dată, pasagerii din autocar au scăpat nevătămaţi. Până ieri. Șoferul turc care era la volan a fost reținut de polițiștii bulgari pentru 72 de ore.

Ilian Blagoev, procuror: „Am strâns suficiente probe, le-am analizat şi am decis că avem destule indicii care dovedesc vina persoanei care va fi pusă sub urmărire penală pentru infracțiunea săvârșită. Este vorba de șoferul autobuzului românesc, cetățean turc, reținut pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin imprudență și de nerespectare a legislației rutiere.”

Procurorul spune că, fiind vorba despre un cetăţean dintr-o țară care nu este membră a Uniunii Europene, există pericolul că suspectul să se sustragă urmăririi penale. Prin urmare, mâine va cere arestarea lui.

În zona unde s-a produs accidentul există o restricție de viteză de 90 km/h. Din probele culese până acum, anchetatorii bulgari nu au putut stabili deocamdată cu cât rula autocarul în momentul producerii accidentului.

Pe de altă parte, trei dintre răniţii aduşi cu elicopterul la spitalul Floreasca din București sunt la terapie intensivă, iar ceilalți doi în saloane postoperatorii.

Cătălin Vișan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Victimele sunt stabile, sunt echilibrate hemodinamic".

Dacă va fi găsit vinovat, șoferul turc riscă între 3 și 15 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Care este starea pacienților aduși în România, victime ale tragicului accident din Bulgaria. Alți trei români au murit
Care este starea pacienților aduși în România, victime ale tragicului accident din Bulgaria. Alți trei români au murit

Cinci români au fost aduși în țară și internați la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca după ce, sâmbătă, au fost implicați într-un accident de autocar în Bulgaria.

Zece români care au scăpat teferi din accidentul de la Veliko Tarnovo au revenit în România. Șoferul român a fost audiat
Zece români care au scăpat teferi din accidentul de la Veliko Tarnovo au revenit în România. Șoferul român a fost audiat

Zece români, pasageri ai autocarului implicat în accidentul rutier din Bulgaria, nevătămaţi, au intrat pe teritoriul României fiind transportaţi cu un alt autocar al aceleiaşi firme de transport, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

VIDEO Trei români au murit într-un accident de autocar în Bulgaria. Cinci răniți au fost aduși în țară
VIDEO Trei români au murit într-un accident de autocar în Bulgaria. Cinci răniți au fost aduși în țară

Trei români au murit iar alţi cinci au fost grav răniți după ce autocarul care îi aducea în ţară din vacanţa petrecută în Turcia a fost implicat într-un accident cumplit, petrecut în regiunea Veliko Târnovo, din Bulgaria.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.