Nicuşor Dan: Preţul gigacaloriei va creşte la circa 600 de lei. CGMB va decide cât va fi subvenția

Nicuşor Dan: Fetiţa mea a ieşit pozitivă la testul Covid-19. Eu am ieşit negativ, dar trebuie să stau în izolare 14 zile
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat, vineri, că preţul gigacaloriei va creşte la circa 600 de lei, iar Consiliul General va decide cât din această sumă va achita municipalitatea.

El a precizat că, în prezent, preţul de producţie şi transport este de 490 de lei/gigacalorie, din care bucureştenii plătesc 164 de lei, iar restul sunt achitaţi de municipalitate.

"Estimarea este că preţul total al gigacaloriei nu o să mai fie 490 de lei, cum este acum, o să fie undeva la 600 de lei, dar asta depinde de mai multe, răspunsul final o să vină de la ANRE prin noiembrie, adică pe 27 octombrie pentru 1 noiembrie. Noi avem un contract (...) cu Comisia Europeană care ne dă acei 300 de milioane de euro ca să reparăm 210 kilometri de conductă şi acel contract are nişte condiţii foarte tehnice în ceea ce priveşte subvenţia. Deci, la 1 noiembrie, când o să aflăm şi tariful pe care ANRE îl stabileşte, Consiliul General, după o dezbatere pe care o să o avem, o să spună şi cât din cei 600 de lei o să fie plătiţi de bucureşteni şi cât o să fie plătit de Primărie în continuare", a explicat Nicuşor Dan la Europa FM, potrivi Agerpres.

Potrivit primarului general, problemele actuale în furnizarea agentului termic derivă din faptul că ELCEN nu a terminat reviziile, iar Vest Energo şi CET Griviţa nu funcţionează. "Din cauza faptului că se cumpără gaz nereglementat şi se vinde căldură reglementat, în momentul de faţă pentru toată lumea e nerentabil să dea energie termică şi atunci aceste două centrale nu funcţionează azi. A treia problemă e că prognoza spunea că vremea rece o să vină pe 20 octombrie şi nu pe 10 octombrie. (...) Mai sunt câteva zile necesare pentru a se finaliza lucrarea din Ferentari şi în felul acesta să poată să fie util şi CET Progresul", a declarat Nicuşor Dan.

El a amintit că vara aceasta s-au realizat lucrări de reparaţii a avariilor şi a estimat că iarna aceasta va fi puţin mai bine decât în precedenta.

Citește și
Gabriela Firea, Nicușor Dan
Nicușor Dan ar fi tăiat finanțarea sistemului pentru oxigenul medical la Spitalul Modular Pipera. Firea îi cere demisia
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Am semnat finanţarea cu Comisia Europeană pentru 210 kilometri de reţea principală, aproximativ 300 de milioane de euro, o să începem această lucrare din vara anului viitor. Contractele sunt atribuite pe alţi 40 de kilometri şi la fel o să facem în cursul anului viitor. Sunt relativ optimist că o să reuşim să achiziţionăm ELCEN. O parte din problemă e că avem într-o companie transport, într-o companie producţia de energie", a adăugat primarul general.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Persoanele fără adăpost din Capitală vor primi kituri de protecție împotriva Covid 19
Persoanele fără adăpost din Capitală vor primi kituri de protecție împotriva Covid 19

Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat, miercuri seara, că persoanele fără adăpost din București vor primi kituri de protecție împotriva Covid 19.

Nicușor Dan ar fi tăiat finanțarea sistemului pentru oxigenul medical la Spitalul Modular Pipera. Firea îi cere demisia
Nicușor Dan ar fi tăiat finanțarea sistemului pentru oxigenul medical la Spitalul Modular Pipera. Firea îi cere demisia

Gabriela Firea îi cere demisia lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, acuzându-l că ar fi tăiat din buget finanţarea pentru sistemul de oxigen medical la Spitalul Modular Pipera.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.