Nelu Tătaru: Bazinele din sanatoriile balneare ar putea fi deschise spre sfârşitul toamnei

Turiștii se reîntorc la stațiunile balneo și ștrandurile termale. Măsurile luate la Băile Felix
StirilePROTV

Nelu Tătaru a afirmat sâmbătă, la Constanţa, că bazinele din sanatoriilor balneare ar putea fi deschise spre sfârşitul toamnei, dar că totul depinde dacă va exista o scădere a transmiterii comunitare a noului coronavirus.

Ministrul Sănătăţii a făcut sâmbătă, o vizită în judeţul Constanţa unde a vizitat şi mai multe sanatorii balneare.

„Astăzi (sâmbătă - n.r.) am făcut o evaluare locală a instituţiilor care sunt sub coordonarea şi subordonarea Ministerului Sănătăţii, sanatoriile balneare de la Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord, precum şi DSP şi Saţia Judeţeană de Ambulanţă. Evaluările sunt făcute şi în măsura necesităţilor pe care aceste obiective le au, dar şi o evaluare la zi, având în vedere că suntem într-un context pandemic, iar litoralul în aceste zile este una din cele mai aglomerate zone”, a declarat Tătaru, potrivit News.ro.

El a precizat că sanatoriile balneare sunt deschise în această perioadă, dar la o capacitate mult mai mică decât ar fi fost în mod normal.

„Sunt redeschise cu o capacitate mai mică decât ar putea în condiţii obişnuite. De exemplu, sunt pentru 80 de beneficiari la Mangalia din 300 de locuri, pentru 300 de beneficiari la Techirghiol din aproape 850 de locuri, iar pentru 30 de beneficiari din 120 de locuri la Eforie Nord. Am vrut să văd respectarea regulilor impuse de pandemie, se respectă dar sunt necesare mult mai multe investiţii decât avem în acest moment”, a explicat ministrul.

Citește și
statiune
Stațiunile balneare din România care vor suferi transformări majore. S-au alocat fonduri de investiții
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Întrebat când vor fi redeschise bazinele din sanatoriile balneare, Nelu Tătaru a răspuns: „Totul ţine de evoluţia transmiterii comunitate. În contextul în care vom avea scăderea acestei transmiteri comunitare riscurile vor scădea, vom avea un număr de cazuri noi mai mici de la o zi la alta, cu o monitorizare permanentă atât din punct de vedere al testărilor, cât şi al evoluţiei fiecărui beneficiar din acele bazine, vom redeschide şi acele bazine. Să sperăm că spre sfârşitul toamnei”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Stațiunile balneare din România au fost uitate. Ce s-a ales de „Perla Moldovei”
Stațiunile balneare din România au fost uitate. Ce s-a ales de „Perla Moldovei”

Deși Guvernul promite că va sprijini revitalizarea și modernizarea stațiunilor balneare, investitorii întârzie să apară, în lipsa infrastructurii și din cauza birocrației.

Stațiunile balneare din România care vor suferi transformări majore. S-au alocat fonduri de investiții
Stațiunile balneare din România care vor suferi transformări majore. S-au alocat fonduri de investiții

Deşi România, are o treime din izvoarele termale şi minerale ale Europei, multe dintre staţiunile pentru tratament sunt în paragină.

Pacienți din SUA, Australia și Europa vin să se trateze la centrele balneare de pe litoral
Pacienți din SUA, Australia și Europa vin să se trateze la centrele balneare de pe litoral

Pe litoralul românesc au apărut tot mai multe centre balneare cu terapii pe bază de nămol sau apă sărată, în care s-au investit milioane de euro.

Tratamente balneare după ureche, în lacuri neautorizare: ”La hotel cer bani să stai în saramură”
Tratamente balneare după ureche, în lacuri neautorizare: ”La hotel cer bani să stai în saramură”

Folosit din timpuri străvechi, nămolul este preferat şi în zilele noastre de cei care vor să scape de reumatism sau alte afecţiuni. Oamenii se ung din cap până în picioare cu nămol, convinşi de efectele sale miraculoase.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.