Der Spiegel: Nave românești, parte a misiunii Frontex, acuzate că împing migranții înapoi în mare

Nave românești, parte a misiunii Frontex, acuzate că împing migranții înapoi în mare
Politia de Frontiera

Două nave românești aparținând Gărzii de Coastă, care participă în mod frecvent la misiuni de patrulare pe mare sub egida UE, la granița Greciei cu Turcia, au fost filmate în timp desfășoară manevre ce par să încalce flagrant legislația internațională.

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), organizație sub egida căreia sunt organizate cele mai importante misiuni de patrulare a frontierelor exterioare ale Uniunii, a fost acuzată că desfășoară manevre ilegale și foarte periculoase în Marea Egee, menite să descurajeze solicitanții de azil să ajungă în Grecia, respectiv în Europa, scrie Radio Europa Liberă România.


Cele mai grave acuzații au în centrul lor implicarea a două nave românești, participante la cea mai recentă misiune a organizației.

Chiar dacă în trecut aceste acuzații au vizat în special grănicerii greci, Frontex a negat mereu că ar fi implicată sau că ar avea cunoștințe despre asemenea practici.

Însă o investigație publicată vineri de ziarul german Der Spiegel în colaborare cu Bellingcat, Lighthouse Reports, ARD și TV Asahi, pare să dovedească contrariul.

Citește și
Politie
Alertă în Maramureș. Doi ucraineni reținuți pentru trafic de migranți au evadat din arestul poliției. Cum au reușit să fugă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Românii par să refuze să salveze oamenii din bărci

 

Folosind date din surse deschise, inclusiv clipuri video și fotografii, personalul Frontex, printre care și două nave românești aflate în patrulă la momentul respectiv, par să fie implicate direct în manevre de descurajare a solicitanților de azil să ajungă la mal (așa-numitele „illegal pushbacks”).

Mai mult, românii par să refuze să salveze oamenii din bărcile aflate în derivă și le pun intenționat viața în pericol prin manevre periculoase.

Conform jurnaliștilor nemți, acest gen de incident ajunge foarte rar să fie raportat la sediul central Frontex din Varșovia.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Percheziţii în mai multe judeţe din țară. Procurorii DIICOT au destructurat o reţea de traficanți de migranţi
Percheziţii în mai multe judeţe din țară. Procurorii DIICOT au destructurat o reţea de traficanți de migranţi

Percheziţii de amploare au avut loc marți dimineaţă în mai multe judeţe. Procurorii DIICOT au pus pe butuci o reţea care a creat un adevărat traseu al traficului de migranţi în vestul ţării.

Alertă în Maramureș. Doi ucraineni reținuți pentru trafic de migranți au evadat din arestul poliției. Cum au reușit să fugă
Alertă în Maramureș. Doi ucraineni reținuți pentru trafic de migranți au evadat din arestul poliției. Cum au reușit să fugă

Mobilizare de forțe în Maramureș și in județele învecinate pentru a-i prinde pe cei doi tineri ucraineni care au evadat din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Mai mulți refugiați acuză polițiștii de frontieră din România că îi bat cu biciul și îi electrocutează
Mai mulți refugiați acuză polițiștii de frontieră din România că îi bat cu biciul și îi electrocutează

Pe 19 august, șase sirieni și un egiptean au cerut ajutor unui ONG din Belgrad. Ei declară că au fost trimiși cu forța în Serbia de poliția de frontieră română, dar nu înainte de a fi bătuți și chinuiți, relatează Euronews.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.