Muncitorii companiei de consolidări n-au mai fost plătiți din noiembrie. Primăria dă vina pe managementul defectuos

×
Codul embed a fost copiat

Consolidarea clădirilor cu risc seismic, rămâne o problemă gravă care nu îşi găseşte rezolvarea în Capitală.

 

Înfiinţată de aproape 4 ani, Compania Municipală de Consolidări a reparat până acum doar 9 clădiri istorice, din peste 300 de imobile cu bulină roşie. Atât s-a putut, în condiţiile date, spun reprezentanţii instituţiei, care acum au oprit lucrările, pentru că de 6 luni, nu şi-au mai putut plăti, nici angajaţii. Compania a fost condusă defectuos, susţin reprezentanţii Primăriei.

Construită în jurul anului 1870, Casa Vlasto, din Centrul Vechi, este una din cele 9 clădiri consolidate până acum.

Subsolul, care e format din arcade, a fost dărâmat, era adesea inundat. Deasupra exista un planşeu metalic care să preia din greutatea de pe bolţile de cărămidă.

Citește și
consolidari
Primăria Capitalei vrea să înceapă lucrări de consolidare la cel puţin 10 blocuri
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Până să arate aşa, a trecut prin două incendii şi două cutremure.

De consolidări ar avea însă nevoie sute de clădiri cu bulină din Capitală, însă deocamdată, lucrările sunt oprite pentru că salariaţii n-au mai fost plătiţi din decembrie anul trecut. Motiv pentru care au intrat, fără să vrea, spun ei, în grevă.


Muncitor: „Ultimul salariu a fost în noiembrie, adică şase luni nu ne-am mai luat un ban.”
Reporter: Şi cum v-aţi descurcat?
Muncitor: „Cu salariile la soţie, şi cu datorii..."


Laurențiu Moatră, directorul adjunct al CMCMB: „În momentul de faţă mai sunt 618 angajaţi activi, au fost aproape 1000. Oamenii de la consolidări nu fac proteste, este doar o cerere de ajutor la adresa Primarului General."

De vină sunt managerii companiei, spun cei de la primărie.

Edmond Niculușcă, directorul adjunct al Administrației pentru Consolidări: „Compania Municipală Consolidări are undeva la 19 contracte, în valoare de 348 de milioane de lei. Astăzi, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic are o datorie de 4 milioane de lei. Deci faptul că oamenii nu sunt plătiţi astăzi de către compania Consolidări nu e o chestiune ce ţine de Primăria Capitalei, ci de managementul acestei companii."

Şi dacă lucrările se vor relua, numărul de imobile care vor fi consolidate în următorii ani este mult prea mic. Vieţile a mii de oameni sunt astfel în pericol.

În prezent, în Capitală, 363 de clădiri sunt încadrate oficial în gradul 1 de risc seismic, ceea ce înseamnă că în cazul unui cutremur de 7 grade, acestea s-ar putea prăbuşi. În acest timp, alte câteva mii de imobile au nevoie urgentă de consolidări.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
44 de ani de la cutremurul din 1977. „Situaţia este îngrijorătoare” în București, spune directorul de la Consolidări
44 de ani de la cutremurul din 1977. „Situaţia este îngrijorătoare” în București, spune directorul de la Consolidări

Bucureștiul este unul din cele mai vulnerabile orașe din România din punct de vedere seismic, consideră directorul Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

Primăria Capitalei vrea să înceapă lucrări de consolidare la cel puţin 10 blocuri
Primăria Capitalei vrea să înceapă lucrări de consolidare la cel puţin 10 blocuri

Cu o întârziere de câţiva ani, locatarii din câteva blocuri vechi cu risc de prăbuşire în caz de cutremur trag speranţe că situaţia lor se va schimba în bine.

Solutie ieftina gasita de italieni pentru consolidarea caselor vechi, amenintate de cutremur. Cum sunt intariti peretii
Solutie ieftina gasita de italieni pentru consolidarea caselor vechi, amenintate de cutremur. Cum sunt intariti peretii

Cercetatorii italieni au gasit o solutie ieftina si simpla pentru consolidarea caselor vechi, amenintate de cutremure. Daca sunt intariti cu placi de bazalt tencuite si plasa de otel, peretii rezista la seism de doua ori mai bine.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă