Motivul oficial al morții lui Aleksei Navalnîi. Autoritățile i-au transmis mamei că nu-și poate ridica fiul decedat

aleksei navalnii
Imago

Mamei lui Alexei Navalnîi i s-a spus sâmbătă că principalul opozant al Kremlinului a fost răpus de "sindromul morţii subite" şi că trupul său nu va fi predat familiei până la finalizarea anchetei, a anunţat echipa sa, potrivit Reuters.

Navalnîi, un fost avocat în vârstă de 47 de ani, a leşinat şi a murit vineri după o plimbare în colonia penală "Lupul polar" din Harp, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova, unde îşi ispăşea o pedeapsă de trei decenii, a anunţat serviciul penitenciar.

Liderii occidentali, în frunte cu preşedintele american Joe Biden, au adus un omagiu curajului lui Navalnîi şi, fără a aduce dovezi, l-au acuzat pe preşedintele Vladimir Putin că ar fi responsabil pentru această moarte. Marea Britanie a declarat că vor exista consecinţe pentru Rusia.

Kremlinul a declarat că reacţia Occidentului a fost inacceptabilă şi "absolut furibundă". Putin nu a comentat încă moartea lui Navalinîi.

Mama lui Navalnîi, Liudmila, în vârstă de 69 de ani, a înfruntat sâmbătă temperaturi arctice de minus 30 de grade Celsius pentru a vizita colonia penală în care a murit fiul ei.

Citește și
Vladimir Putin portret
România ”condamnă” Rusia pentru ”încălcările repetate ale normelor de drept internațional”, după moartea lui Aleksei Navalnîi
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ea a primit un anunţ oficial de deces în care se precizează că ora decesului a fost 14:17, ora locală (0917 GMT), în 16 februarie, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Yarmysh, pentru Reuters.

"Când avocatul şi mama lui Alexei au ajuns la colonie în această dimineaţă, li s-a spus că motivul decesului lui Navalnîi a fost sindromul morţii subite", a precizat Ivan Zhdanov, care conduce Fundaţia Anticorupţie a lui Navalnîi, pe platforma de socializare X.

"Sindromul morţii subite" este un termen vag pentru diferite tulburări cardiace care cauzează stop cardiac subit şi deces.

Nu se știe unde este cadavrul lui Navalnîi, autoritățile refuză să i-l dea mamei sale

De asemenea, nu era clar unde se află cadavrul lui Navalnîi, a precizat echipa sa. Mamei sale i s-a spus că trupul a fost dus la Salekhard, oraşul din apropierea complexului penitenciar, dar când a ajuns la morgă, aceasta era închisă.

Când a fost contactată de avocatul lui Navalnîi, morga a precizat că nu are cadavrul lui Navalnîi, a declarat Yarmysh.
Ulterior, oficialii i-au spus că trupul nu va fi predat până când ancheta nu va fi finalizată, deşi anterior li se spusese că ancheta nu a descoperit urme de infracţionalitate.

"În acest moment nu avem acces la cadavru şi nu ştim cu siguranţă unde se află, iar noi cerem ca autorităţile ruse să predea imediat corpul lui Alexei familiei sale", a declarat Yarmysh într-un interviu.

Un angajat al singurei morgi din Salekhard a declarat pentru Reuters că trupul lui Navalnîi nu a ajuns.

Moartea lui Navalnîi, un fost avocat, privează opoziţia rusă disparată de liderul său cel mai carismatic şi curajos, în timp ce Putin se pregăteşte pentru alegeri care îl vor menţine pe fostul spion KGB la putere cel puţin până în 2030.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce a făcut mama lui Alexei Navalnîi după anunțul morții fiului ei. Cum a fost surprinsă Lyudmila Navalnaya | FOTO
Ce a făcut mama lui Alexei Navalnîi după anunțul morții fiului ei. Cum a fost surprinsă Lyudmila Navalnaya | FOTO

Mama îndurerată a lui Alexei Navalny a sosit la închisoarea rusească arctică „Polar Wolf”, unde criticul Kremlinului și-a petrecut ultimele zile.  

România ”condamnă” Rusia pentru ”încălcările repetate ale normelor de drept internațional”, după moartea lui Aleksei Navalnîi
România ”condamnă” Rusia pentru ”încălcările repetate ale normelor de drept internațional”, după moartea lui Aleksei Navalnîi

România îi transmite Rusiei un mesaj dur, după moartea în închisoare, în condiții necunoscute, a politicianului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi.  

ANALIZĂ. De ce ar fi decis Putin să-l ucidă pe Navalnîi, deși era închis tocmai în Siberia: ”Una dintre marile crime”
ANALIZĂ. De ce ar fi decis Putin să-l ucidă pe Navalnîi, deși era închis tocmai în Siberia: ”Una dintre marile crime”

Vladimir Putin este responsabil pentru moartea lui Aleksei Navalnîi, a spus tranșant președintele american Joe Biden. E un punct de vedere împărțit de mulți lideri occidentali.

Joe Biden îl acuză pe Vladimir Putin de moartea lui Aleksei Navalnîi în închisoare: Sunt scandalizat
Joe Biden îl acuză pe Vladimir Putin de moartea lui Aleksei Navalnîi în închisoare: Sunt scandalizat

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este responsabil de moartea opozantului Aleksei Navalnîi în închisoare, a declarat vineri preşedintele american Joe Biden, potrivit Reuters.

Soția lui Navalnîi, după moartea opozantului: „Dacă este adevărat, aș vrea ca Putin să știe că va fi pedepsit”
Soția lui Navalnîi, după moartea opozantului: „Dacă este adevărat, aș vrea ca Putin să știe că va fi pedepsit”

Preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să fie "pedepsit" pentru atrocităţile comise împotriva lui Aleksei Navalnîi, opozantul care a murit vineri într-un penitenciar în regiunea arctică, a declarat din Germania soţia acestuia, Iulia Navalnaia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă