Mocănița și-ar putea relua traseul între Sibiu și Agnita. Proiectul unui grup de voluntari

×
Codul embed a fost copiat

O mică asociație ce vrea să salveze calea ferată îngustă care face legătura între Sibiu și Agnita a reușit, după mai bine de un deceniu de eforturi, să concesioneze drumul de fier.

Voluntarii au atras și fonduri europene nerambursabile pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul. Oaspeții care vor porni la plimbare cu mocănița vor putea să descopere un loc de o frumusețe aparte.

Povestea a început în urmă cu 12 ani. Atunci, câțiva voluntari optimiști și-au propus să readucă la viață calea ferată îngustă care traversează Valea Hârtibaciului. Pe acolo nu a mai trecut niciun tren din 2001. Din cei 52 de kilometri au fost salvați deocamdată șase.

În zonă este forfotă mare - pentru că oamenii muncesc de zor.

Daniel Gheorghiu, voluntar: „De la curățatul vegetației, până la ajutat la schimbatul traverselor, pe partea tehnică întreținerea sculelor și a drezinei care necesită cate un pic de atenție din când în când. E așa un calm al locului care te relaxaza după o zi de muncă și vii cu placere să faci un pic de voluntariat.”

Citește și
Anchetă, după ce deraierea Mocăniței a rănit 14 oameni. Măsurile tehnice ce trebuiau luate
Anchetă după ce Mocănița a deraiat. O persoană a fost rănită grav
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Radu Tompa, voluntar: „De multe ori seara după ce terminăm lucrul la birou, majoritatea lucrăm în domeniul IT, venim aici la calea ferată să ne relaxăm muncind, schimbăm traverse, schimbăm cate ceva."

Alexandru Barac, voluntar: „Fiecare persoană poate să găsească un motiv pentru care să se bucure de linie, copii, adulți, bătrânii care au locuit în sate și vin să se regăsească și vin să vadă "micuțul" sau "tzugul" cum îl numeau ei, e ceva frumos pentru toată lumea."

Valea Hârtibaciului este una dintre cele mai pitorești și neexplorate zone din județul Sibiu, iar o mocăniță ar putea atrage turiști. În ultimii ani au fost organizate câteva plimbări, dar cu vagoane închiriate.

Mihai Blotor, Asociația Prietenii Mocăniței: „În septembrie speram să putem să aducem din nou trenul pe șinele mocăniței, asta după doi ani de convingere a autorităților centrale, că nu suntem linie de cale ferată industrială cu toate legislațiile aferente, ci suntem o cale îngustă care nu intersectăm alte căi ferate, care circulă cu 15-20 km/h cu trei vagoane de turiști.”

Proiectul a primit recent o finanțare neramburasibila în valoare de 110.000 de euro. Cu acești bani, voluntarii vor cumpără o locomotivă și vor restaura unele vagoane.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Al doilea incident cu Mocănița. Un vagon al trenului turistic a deraiat. FOTO
Al doilea incident cu Mocănița. Un vagon al trenului turistic a deraiat. FOTO

La nici o săptămână după ce Mocăniţa din Maramureş, de pe Valea Vaserului, a deraiat şi 14 răniţi turişti au fost răniţi, astăzi un vagon a sărit din nou de pe șine.

Anchetă după ce Mocănița a deraiat. O persoană a fost rănită grav
Anchetă după ce Mocănița a deraiat. O persoană a fost rănită grav

După ce sâmbătă a deraiat Mocăniţa din Maramureş, de pe Valea Vaserului, şi 14 turişti au fost răniţi, sunt acum în plină desfăşurare mai multe anchete.

Clipe de groază pentru 300 de turişti în timpul plimbării cu o mocăniţă. Ce le-a făcut un localnic
Clipe de groază pentru 300 de turişti în timpul plimbării cu o mocăniţă. Ce le-a făcut un localnic

Aproape 300 de turiști au trăit clipe de groază în timpul unei plimbări cu mocănița în Bucovina. Un localnic a semănat panică printre călători, după ce a oprit de mai multe ori mașina pe calea ferată și a pus pietre pe șine.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă