Mihăilă: INSP a estimat că la mijlocul lui septembrie vom avea peste 1.600 de cazuri pe zi

ioana mihaila
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că INSP "preconizează scenariul în care evoluţia este cea mai rapidă şi cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că tulpina Delta în toată Europa de vest şi probabil că şi la noi începe să devină dominantă.

Ministrul a mai declarat că tulpina este mult mai contagioasă decât tulpinile anterioare, motiv pentru care ne aşteptăm la evoluţii rapide ale numărului de cazuri", menţionând însă că pentru persoanele vaccinate această evoluţie nu reprezintă un risc. Ea arată că INSP se aşteaptă la peste 1.600 de cazuri pe zi la mijlocul lunii septembrie, "dar la cum evoluează lucrurile, le vom trimite să reanalizeze, că s-ar putea ca evoluţia să fie mai rapidă şi numărul mare de cazuri să apară mai repede decât 15 septembrie", scrie News.ro.

Mihăilă a vorbit, joi seară, la TVR, despre cele patru scenarii privind potenţiala evoluţie a numărului de infectări în valul 4 al pandemiei în România.

"INSP-ul preconizează scenariul în care evoluţia este cea mai rapidă şi cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că tulpina Delta în toată Europa de vest şi probabil că şi la noi începe să devină dominantă şi este mult mai contagioasă decât tulpinile anterioare, motiv pentru care ne aşteptăm la evoluţii rapide ale numărului de cazuri. Partea bună totuşi este că pentru persoanele vaccinate această evoluţie rapidă şi această agravare a valului 4 nu reprezintă un risc. Vaccinurile, vaccinarea completă protejează cu peste 90% în faţa riscului de spitalizare şi niciunul din decese nu a apărut la persoane vaccinate", a afirmat ministrul Sănătăţii.
Mihăilă a explicat că şi decesele la persoane infectate cu tulpina Delta au fost la oameni nevaccinaţi.

"Nicio persoană vaccinată nu a decedat datorită infecţiei cu tulpina Delta", a subliniat ea.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mihăilă a afirmat că specialiştii se aşteaptă la un număr mare de infecţii, dar partea optimistă este că persoanele vaccinate sunt protejate.

"Spitalele, dacă avem suficientă populaţie vaccinată, nu mai sunt depăşite. Dacă nu mai sunt depăşite, înseamnă că cei care dezvoltă forme de boală care necesită spitalizare au acces mai uşor la servicii medicale (...)", a punctat ministrul.

Întrebată dacă s-ar putea ajunge din nou la 10.000 de cazuri zilnic, Mihăilă a arătat că scenariile INSP nu merg până la acest număr.
"Ei au estimat că la mijlocul lui septembrie vom avea peste 1.600 de cazuri pe zi, dar la cum evoluează lucrurile, le vom trimite să reanalizeze, că s-ar putea ca evoluţia să fie mai rapidă şi numărul mare de cazuri să apară mai repede decât 15 septembrie. Practic, creşterile sunt mult mai rapide cu tulpină Delta comparativ cu celelalte tulpini", a arătat Ioana Mihăilă.

Ministrul a explicat că există un plan pe baza căruia s-ar putea creşte din nou numărul de paturi pentru pacienţii COVID-19 din spitale, dacă situaţia o va impune.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie
Medicamentul folosit de mulți care dispare din România. Nu se va mai găsi în nicio farmacie

Medicamentul OZEMPIC, în toate cele trei concentraţii - 0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg - şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.