Mihai Șora a fost înmormântat la cimitirul Bellu cu onoruri militare. GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

A fost ziua despărțirii de filosoful român Mihai Șora, care a încetat din viață, la 106 ani. Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Albă, de pe calea Victoriei din Capitală, acolo unde Mihai Șoramergea cu drag la slujba de duminică.

Sute de oameni, care l-au considerat un reper moral în aceste vremuri tulburi, au venit să își ia rămas bun. În timpul ceremoniei religioase, micuţa biserica a fost neîncăpătoare. Mulţi au ascultat slujba în linişte afară.

Ioana Crăciunescu, actriţa: “Domnul Șora până ieri a fost un copil, cel mai frumos copil cu cele mai frumoase aripi, şi a ridicat ștacheta atât de sus ca nimeni nu o să îl poată întrece.”

Valentin Cioveie, scriitor: “Oamenii l-au cunoscut ca un om implicat în treburile sociale din ultimii ani. L-au cunoscut poate mai puţin ca un filosof de talia lui Constantin Noica, acum probabil că o să fie din ce în ce mai citit. A fost un om foarte cald, înţelept în primul rând, nu a fost un simplu intelectual, un om credincios, cred că acest zâmbet de care se vorbeşte permanent şi chipul lui înţelept o să ne rămână în inimă.”

Mihai Șora s-a stins la 106 ani. Anul trecut, filosoful a trecut prin momente grele după ce l-a pierdut pe Andrei, cel mai mare dintre băieţii săi. Ceilalţi doi copii, locuiesc în Germania. Din motive de sănătate, fata lui, Sanda Șora nu a reuşit să ajungă la înmormântare, însă fiul său Tom a venit însoţit de băiat şi nepot. La finalul slujbei, a ţinut să spună câteva cuvinte.

Citește și
mihai șora
Mihai Şora va fi înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Bellu din Capitală. Sute de oameni i-au adus un ultim omagiu
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Tom Șora: “Este o intervenție spontană, am improvizat-o acum, pentru că am de spus niște lucruri care trebuie spuse. Relația noastră, a familiei noastre cu tatăl nostru a fost sistematic împiedicată în ultimii zece ani. Nu am putut lua legătura cu el nici telefonic, nici prin mail, a fost blocată. Am venit neanunțat când erau demonstrațiile din august, 2019. Am venit spontan și acolo, practic, am vorbit cu tatăl meu.”

Preot: “Suntem în biserică, vă rog".

Tom Șora: "Ok, îmi cer scuze, am spus cu respect lucrul acesta, Dumnezeu să îl odihnească.”

După ceremonia religioasă, coloana funerară a pornit spre cimitir, unde sicriul a fost primit cu onoruri militare. Mihai Șora, membru de onoare al Academiei Române, a fost înmormântat în cimitirul Bellu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Fiul lui Mihai Șora o acuză, chiar în biserică, pe soția filosofului că l-a împiedicat să țină legătura cu tatăl său
Fiul lui Mihai Șora o acuză, chiar în biserică, pe soția filosofului că l-a împiedicat să țină legătura cu tatăl său

Tom Șora, fiul lui Mihai Șora, a acuzat-o, marți, pe Luiza Șora că l-a împiedicat pe tatăl său să aibă o relație cu copiii săi. Declarațiile au fost făcute chiar în biserică, la slujba de înmormântare.

Mihai Şora va fi înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Bellu din Capitală. Sute de oameni i-au adus un ultim omagiu
Mihai Şora va fi înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Bellu din Capitală. Sute de oameni i-au adus un ultim omagiu

Este ziua despărţirii de filosoful Mihai Şora. Regretatul eseist va fi înmormântat la prânz cu onoruri militare în cimitirul Bellu din Capitală.  

Cum vedea Mihai Șora ziua morții sale: „Știu că va veni. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine”
Cum vedea Mihai Șora ziua morții sale: „Știu că va veni. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine”

Cunoscutul filosof și eseist Mihai Șora s-a stins din viață, la 106 ani. În ciuda vârstei greu de egalat, Mihai Șora și-a păstrat mintea limpede până în ultima clipă.

Cine a fost Mihai Șora. Filosoful și eseistul român a murit la 106 ani
Cine a fost Mihai Șora. Filosoful și eseistul român a murit la 106 ani

Mihai Șora, filosof și eseist român, a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Decesul a fost anunțat pe contul său de Facebook.

Mihai Șora a murit. Celebrul filosof și eseist avea 106 ani
Mihai Șora a murit. Celebrul filosof și eseist avea 106 ani

Mihai Șora, filosoful și eseistul român, a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Decesul a fost anunțat chiar pe contul său de Facebook.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă