Metroul din Drumul Taberei, făcut în 9 ani. Cât durează construcții similare în alte colțuri ale lumii

Metrou
Inquam/ Octav Ganea

Metroul din Drumul Taberei circulă pe 7 kilometri, are 10 stații și a fost dat în folosință marți, 15 septembrie.

Au trecut 9 ani de la debutul lucrărilor, în condițiile în care în colțuri îndepărtate ale lumii a fost nevoie de mai puțin timp pentru tuneluri de lungimi mai mari.

Licitațiile pentru metroul din Drumul Taberei au pornit în 2008, iar primele săpături în tunel cu „cârtițele”, care au fost folosite și la săparea Canalului Mânecii, au început în 2013. Șapte ani au tot săpat, dar cu multe întreruperi, din cauza tăierilor de buget, probleme juridice, infltrații de apă, prăbușiri ori fel și fel de alte incoveniente.

În alte zone ale lumii, proiecte de construcție ale rețelelor de metrou se află în curs de derulare, cu o durată a lucrărilor chiar mai mică - cel puțin ca estimare.

Linia 1 și Linia 2 a metroului din Jinhua, China, au început în paralel în 2016, și lucrările se preconizează a se încheia în 2020. Proiectele însumează aproximativ 35 de kilometri. Taiyuan Metro este tot din China, măsoară 51 de kilometri pe ambele linii, s-a început construcția în anul 2013 și este preconizat să fie dat în folosință tot în acest an, potrivit Wikipedia.

Citește și
metrou Drumul Taberei
Noua magistrală de metrou M5, Drumul Taberei, este dată în folosință în 15 septembrie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Opt ani durează construcția metroului din Quito, Ecuador, început în 2012, cu 15 stații.

Durează mai mult construcția metroului din Thessalonik, Grecia, cu 18 stații și aproape 15 kilometri de tuneluri, pentru că a început în 2006 și este preconizat a fi dat în folosință în 2023.

În Mumbai, la fel, s-a început construcția în 2011, urmând a fi inaugurată tot anul acesta prima linie de 24 de kilometri.

Mai eficienți par a fi muncitorii din Coasta de Fildeș, pentru că metroul din Abidjan a început în 2017, urmând a se încheia lucrările în 2023, cu 37 de kilometri și 13 stații.

Rețelele de metrou, în ordinea vechimii

 

Din punct de vedere al vechimii, cea mai bătrână rețea de metrou din lumea este cea din Londra, dată în funcțiune în 1890. A urmat, în 1896, metroul din Budapesta și Glasgow, Chicago-1897, Paris-1900, Boston în anul 1901, și Berlin, un an mai tîrziu.

Prima linie a metroului din Londra a costat un milion de lire, (50 de milioane de lire în echivalentul de astăzi) dar tehnica de construcție a fost rudimentară, folosindu-se metoda „săpăturii deschise”, adică muncitorii au săpat șanțurile, au montat șinele și apoi au pus „capac” tunelului. Construcția a urmat linia marilor bulevarde, tocmai pentru a fi dărâmate cât mai puține clădiri, și a durat doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Odiseea metroului din Drumul Taberei: 12 ani de proiect, 9 de execuție. Care au fost piedicile
Odiseea metroului din Drumul Taberei: 12 ani de proiect, 9 de execuție. Care au fost piedicile

Metroul din Drumul Taberei a fost dat în folosință marți, 15 septembrie, după aproape 12 ani de la începerea proiectului, respectiv 9 ani de la primele săpături în tunele.

Noua magistrală de metrou M5, Drumul Taberei, este dată în folosință în 15 septembrie
Noua magistrală de metrou M5, Drumul Taberei, este dată în folosință în 15 septembrie

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, luni, la începutu ședinței de Guvern, că magistrala de metrou M5, Drumul Taberei - Eroilor, va fi dată în folosință marți, 15 septembrie.

Noi precizări de la Metrorex privind inaugurarea magistralei M5 Drumul Taberei. Când va putea fi folosită
Noi precizări de la Metrorex privind inaugurarea magistralei M5 Drumul Taberei. Când va putea fi folosită

Metrorex face precizari cu privire la deschiderea circulației pe magistrala de metrou M5 Drumul Taberei, după recepția la terminarea lucrărilor.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.