Metoda prin care o tânără reușește să scape de stresul de la birou. "Te simţi uşor"

×
Codul embed a fost copiat

Muncim mult, stăm peste program, ne împovărâm dincolo de limite, aşa că nu de puţine ori, simţim că ritmul în care se petrec lucrurile ne doboară.

Tocmai de aceea, 75% dintre români se declară stresaţi şi suprasolicitaţi la serviciu. Pentru cei care se consideră depăşiţi de situaţie, specialiştii recomandă tot soiul de terapii moderne.

Iată câteva dintre ele - Țineţi mâinile ca şi cum vă predaţi, vine cineva şi vă somează să vă predaţi, această atitudine e necesară pentru că permite relaxarea întregului corp, inclusiv zonei cervicale

Roxana munceşte enorm în fiecare zi, aşa că înainte de program se opreşte la un centru de relaxare. Timp de o oră şi jumătate tânără pluteşte într-un bazin puţin mai mare decât o cadă, în care apa este amestecată din belşug cu sare amară.

Roxana, client: "Te simţi uşor, nu numai fizic, dar laşi aşa toate problemele deoparte şi e o hrană aşa şi pentru trup şi pentru suflet şi pentru minte. Mă duc cu o stare aşa de bună la serviciu, ca eu cred că toată lumea se miră de unde îmi vine."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru o şedinţă de o oră şi jumătate de ''terapie prin plutire'' clientul plăteşte până-n 120 de lei.

Dacă aveţi prea multă energie şi vreţi să vă descătuşaţi furia, aveţi inclusiv posibilitatea să distrugeţi tot ce vă iese în cale. Există locuri speciale în care cei interesaţi au voie să dărâme de la televizoare, până la maşini de spălat. Dau 50 de lei pentru 30 de minute şi sunt protejaţi cu echipament corespunzător.

Adrian Pantelimon, patron "anger room ": "M-am gândit la oamenii care vor să scape de stresul cotidian. Numai traficul care ne omoară în fiecare zi, stresul de la muncă, de acasă, se adună în fiecare zi ."

Există şi aşa numitele terapii pentru relaxarea creierului cu ajutorul unor gadgeturi! Psihologii le recomandă în cazul celor care au ajuns într-un stadiu avansat de epuizare.

Cătălin Palade, psiholog: "E un dispozitiv foarte prietenos, ale cărui semnale luminoase şi audio pot fi reglate pe intensitate. În general, pentru burn ouţ funcţionează foarte bine pentru persoanele care sunt workoholice, care au un program foarte strâns, cei care au un program cu termene strânse, care nu îşi pot oferi un interval de respiro, un timp de repaus, de relaxare. Atunci când se întoarce la birou, va avea surpriza să constate că şeful nu mai e atât de imposibil , sarcinile atât de grele, cerul atât de gri.''

Client: "Minunat, simţi o stare de relaxare, parcă pluteşti. Luminile alea speciale, muzica ..care te destinde, nu te mai cerţi cu ăla, traficul, vezi că ăla e mitocan, reuşeşti să te rupi de toate astea care te disturbă şi stai într-un echilibru d-ăsta al tău, sufletesc, bun."

Pe de altă parte, specialiştii atrag atenţia că cel mai bine ar fi să avem grijă să păstrăm un echilibru în viaţa de zi cu zi, astfel încât să nu ajungem la limită. Din păcate este tot mai greu. Anul trecut, 7 din 10 angajaţi romani mărturiseau că sunt stresaţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunţat joi că persoanele şi cuplurile infertile care au fost declarate eligibile anul trecut pentru sprijinul guvernamental, dar nu au beneficiat de el, trebuie să reia procedura de depunere a documentelor.

Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor
Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, manifestaţia fiind ”împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.