Mesajul lui Ion Iliescu, la vârsta de 93 de ani, către SPP: „Sunt un pilon important în definirea normalităţii”

Ion Iliescu
Pro TV

Fostul preşedinte Ion Iliescu, ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, a transmis un mesaj Serviciului de Protecție și Pază, de care a beneficiat și el cât timp a fost în funcție și „a colaborat impecabil”.

Ion Iliescu afirmă în mesajul transmis duminică, la 33 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), că SPP este un pilon al democraţiei româneşti, având, instituţional, o contribuţie egală cu a altor structuri în a asigura echilibrul şi evoluţia societăţii noastre.

Se împlinesc 33 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Protecţie şi Pază, un pilon al democraţiei româneşti. Democraţia înseamnă o construcţie nu doar civică sau socială, ci şi instituţională. Reţeta democraţiei este nepersonalizarea structurilor instituţionale sau a formelor de putere. Tocmai de aceea, cu ocazia acestei aniversări a Serviciului de Protecţie şi Pază, este important să ne amintim rolul său esenţial în a asigura siguranţa naţională a democraţiei noastre, fără a-l personaliza, şi să înţelegem că are, instituţional, o contribuţie egală cu a altor structuri în a asigura echilibrul şi evoluţia societăţii noastre, modelată după aspiraţii occidentale”, afirmă fostul preşedinte, într-un mesaj pe blogul său, potrivit news.ro.

Ion Iliescu aminteşte că sunt 33 de ani de tradiţie în educaţia militară şi în sprijinirea sferei civice, şi tot atâţia ani în care a colaborat impecabil cu reprezentanţii acestei instituţii.

Faptul că avem un stat aliniat standardelor europene în privinţa morfologiei sistemelor de apărare este şi rezultatul misiunilor interne şi externe ale SPP. Le urez angajaţilor SPP succes în activitatea lor şi le mulţumesc că sunt un pilon important în definirea normalităţii şi siguranţei României!”, a mai spus Ion Iliescu.

Citește și
Ion Iliescu
Ion Iliescu, în doliu: ”Este pierderea României. L-am cunoscut de când era student, ne știam de o viață”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ion Iliescu a împlinit 93 de ani: „Sunt destul de bine, nu prea ieșim pe afară”
Ion Iliescu a împlinit 93 de ani: „Sunt destul de bine, nu prea ieșim pe afară”

Pe 3 martie 2023, Ion Iliescu, fostul președinte al României împlinește 93 de ani.

Ion Iliescu, în doliu: ”Este pierderea României. L-am cunoscut de când era student, ne știam de o viață”
Ion Iliescu, în doliu: ”Este pierderea României. L-am cunoscut de când era student, ne știam de o viață”

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, s-a declarat îndurerat de moartea lui Răzvan Theodorescu, academician și fost ministru PSD al Culturii.  

Ion Iliescu, mesaj după moartea Reginei Elisabeta a II-a. „Am avut ocazia să o cunosc. O personalitate puternică”
Ion Iliescu, mesaj după moartea Reginei Elisabeta a II-a. „Am avut ocazia să o cunosc. O personalitate puternică”

Fostul preşedinte Ion Iliescu consideră că încetarea din viaţă a Reginei Elisabeta a II-a marchează sfârşitul unei epoci.

Mihail Gorbaciov, interviu exclusiv pentru Știrile ProTV în 2010. Ce spunea despre Revoluția din '89 și Ion Iliescu
Mihail Gorbaciov, interviu exclusiv pentru Știrile ProTV în 2010. Ce spunea despre Revoluția din '89 și Ion Iliescu

În aprilie 2010, Mihail Gorbaciov, considerat a fi una dintre personalitățile politice cu o contribuție extrem de mare la căderea comunismului în Europa de Est, a fost invitatul special al Andreei Esca la Știrile Pro TV de la ora 19:00.   

Ion Iliescu: ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov”
Ion Iliescu: ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov”

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 92 de ani, a transmis un mesaj, miercuri, după ce fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, a murit la vârsta de 91 de ani.  

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.