Medicii din Suceava nu vor să se implice în campania de vaccinare, spune primarul orașului. Cu cât ar fi plătiți

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava

Nu sunt centre de vaccinare comunitare în Suceava pentru că medicii nu sunt interesați să presteze această activitate, afirmă primarul orașului, care a făcut un apel către cadrele medicale.

 

Din două centre ale Primăriei, cât este prevăzut, nu poate fi înființat niciunul din cauza lipsei de personal.

„Noi am avut discuţii la DSP, ne-am adresat Colegiului Medicilor cu o adresă, am avut discuţii la Primărie cu preşedinta asociaţiei medicilor de familie, cu medici de familie. Ne-ar trebui o structură de minim zece medici, 20 de asistenţi medicali şi zece registratori, dacă mergem pe un singur flux de vaccinare. Din păcate, sunt doar trei medici doritori. Nu avem un echipaj complet să deschidem măcar un centru. Noi vrem să deschidem, în primă etapă, două centre, cum am discutat şi cu DSP, cel de la Colegiul Naţional 'Ştefan cel Mare' şi cel de la Şcoala nr 11 din cartierul Burdujeni", a declarat primarul Ion Lungu, potrivit Agerpres.

Un medic va primi 90 de lei pe oră, dar suma pare să nu fie suficientă pentru a-i convinge să se implice în activitățile de vaccinare. Iar în cazul funcției de conducere, lucrurile stau și mai rău, a mai spus primarul din Suceava: niciun medic nu vrea să fie coordonator deoarece nu se dă indemnizaţie suplimentară şi toţi doctorii sunt plătiţi la fel.

Citește și
Valeriu Gheorghiță: 85% din personalul medical va fi vaccinat, un semnal puternic de încredere
Valeriu Gheorghiță: 85% din personalul medical va fi vaccinat, un semnal puternic de încredere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Din punctul lor de vedere, spuneau medicii de familie, medicul coordonator, care are cea mai mare responsabilitate la acest centru de vaccinare, ar trebui să aibă indemnizaţie suplimentară. Medicii sunt plătiţi cu 90 de lei pe oră, asistenţii medicali cu 45 de lei pe oră, iar registratorii cu 20 de lei pe oră", a spus Lungu.

În opinia primarului, participarea la această campanie de vaccinare reprezintă un gest de responsabilitate civică şi a făcut un apel ''de suflet'' către cadrele medicale pentru a se implica în acţiunea de imunizare.

Potrivit primarului, în municipiul Suceava a constatat o dorinţă a populaţiei de a se vaccina.

În municipiul Suceava funcţionează un centru de vaccinare la Spitalul Județean de Urgență, alte centre fiind în judeţ la spitalele municipale din Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, la spitalele orăşeneşti din Gura Humorului şi Siret, precum şi cel amenajat la stadionul din Vatra Dornei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum arată centrele de vaccinare de la Romexpo. Spațiul nu are autorizație de securitate la incendiu GALERIE FOTO
Cum arată centrele de vaccinare de la Romexpo. Spațiul nu are autorizație de securitate la incendiu GALERIE FOTO

Marți au fost puse în funcțiune cele 12 centre de vaccinare de la Pavilionul Expozițional Romexpo din București. Acestea se află într-un spațiu fără autorizație de securitate la incendiu.

Valeriu Gheorghiță: 85% din personalul medical va fi vaccinat, un semnal puternic de încredere
Valeriu Gheorghiță: 85% din personalul medical va fi vaccinat, un semnal puternic de încredere

Autoritățile vor deschide săptămâna viitoare noi centre de vaccinare în țară, după ce la cele existente s-au epuizat programările, iar după prima etapă circa 85% din personalul medical se va fi vaccinat.  

Valeriu Gheorghiţă: Ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi
Valeriu Gheorghiţă: Ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că din 4 ianuarie vor începe activitatea de vaccinare 90% dintre cele 270 de centre de vaccinare din Româna şi ar trebui să se ajungă la 20.000 de persoane vaccinate pe zi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.