Medic: Sporul de gardă este calculat la nivelul salarial al anului 2017. Este o bătaie de joc

Medic de familie salariu
Shutterstock

Medicii din mai multe spitale, acuzând epuizarea şi plata insuficientă, au anunţat că vor refuza să facă gărzi suplimentare. Ei atrag atenţia că sporul de gardă este calculat la nivelul salarial al anului 2017 și „este o bătaie de joc”.

„Nu există gărzi cu timp parţial, există gărzi full time, adică în România nu se face gardă parţială de 12 ore ca în Marea Britanie, adică să fie 2 medici în decursul a 24 de ore. În România garda este full time. Managerul de la Braşov menţiona ordonanţa cu plata către medici. Este o glumă acea ordonanţă”, spuneMarian Stamate, medic primar ORL, Spitalul Clinic Colţea din Bucureşti, joi seară, la Medika TV, potrivit News.ro.

El atrage atenția că, de exemplu, pentru două gărzi efectuate, medicii primesc o sumă netă de 230 lei lunar şi pentru orice gardă efectuată la mai mult de 3 gărzi, primesc undeva la 560-580 lei lunar de la 3 până la 30 de gărzi pe lună.

„Este o bătaie de joc. Revenind la capacitatea de a evalua pacienţii pe coduri la Serviciul de Primiri Urgenţe, înainte de a stabili că pacientul are codul verde, gri, albastru, roşu sau multicolor, trebuie să îl evaluezi. Evaluarea şi încadrarea pe coduri o face medicul. Dacă nu ai medic, nu are cine să facă această evaluare iniţială a pacientului”, a mai spus Marian Stamate.

Cetățeanul plătește la prețurile din 2023, nu cele din 2017

Stamate a adăugat că sporul de gardă este calculat la nivelul anului 2017.

Citește și
medic
Salarii medici rezidenți în România. Cât câștigă medicii la început de drum
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Aşa cum am văzut şi la Târgu Jiu, aşa cum se întâmplă şi în alte spitale din ţară, medicii pleacă din gărzi. Soluţia este una singură, medicii trebuie plătiţi să facă acele gărzi. La ora actuală, sporul de gardă este calculat la nivelul salarial al anului 2017. Orice cetăţean român, atunci când merge la alimentară să ia pâine sau să pună benzină, plăteşte la preţurile din 2023, nu din 2017. Dacă nu înţelegem că numai Guvernul României e cel care inventa maşina timpului retroactiv şi că acest lucru este realmente disfuncţional, o să avem situaţiile cu care ne confruntăm şi ele se vor agrava”, a spus Stamate.

Medicii nu mai fac gărzi suplimentare

La Spitalul Judeţean Braşov, medicii au reclamat epuizarea şi au anunţat că vor refuza gărzile suplimentare.

Medicul Emil Mailat, managerul interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, a dat asigurări că urgenţele grave nu sunt afectate de decizia medicilor de a nu mai face gărzi suplimentare.

„Demisiile date de către colegii noştri sunt cu contracte cu timp parţial, cele care sunt de gardă pe UPU. UPU lucrează în ture. În UPU există ture de 7 ore. Noi acele ture le avem asigurate, niciun coleg nu şi-a dat demisia din ele, ba mai avem vreo 5-6 posturi disponibile de angajare. Noi asigurăm turele şi pentru elicopter, şi pentru partea de ambulanţă, şi pentru partea de dispecerat. Ceea ce înseamnă urgenţă gravă, aceea nu va fi afectată, dar acest doctor care va vedea o urgenţă nu va putea să meargă şi către zona verde unde nu e neapărat urgenţă şi acolo vor creşte timpii”, a precizat Mailat.

Medicul Emil Mailat a adăugat că nemulţumirea colegilor săi este legată şi de plăţile derizorii.

„Nemulţumirea colegilor e legată de acele plăţi derizorii pe contractul de timp parţial care se calculează la nivelul anului 2017. Pe lângă acele sume mici mai vine şi acea ordonanţă la începutul lunii”, a adăugat Mailat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un medic de la Maternitatea din Botoşani este suspect în dosarul morţii Alexandrei Ivanov. Ce spun procurorii
Un medic de la Maternitatea din Botoşani este suspect în dosarul morţii Alexandrei Ivanov. Ce spun procurorii

Medicul Mariana Pitrop, care a fost de gardă în noaptea în care a fost internată Alexandra Ivanov la Maternitatea din Botoşani, are calitatea de suspect în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Salarii medici rezidenți în România. Cât câștigă medicii la început de drum
Salarii medici rezidenți în România. Cât câștigă medicii la început de drum

Un medic rezident este un medic absolvent de facultate care a ales să continue formarea sa medicală printr-un program de rezidențiat.

Un medic militar din SUA, anchetat după ce ar fi agresat sexual cel puțin 23 de persoane
Un medic militar din SUA, anchetat după ce ar fi agresat sexual cel puțin 23 de persoane

Armata americană a inculpat un medic militar pentru agresiuni sexuale, a anunţat joi o purtătoare de cuvânt a armatei SUA, în cadrul unei anchete cu peste 20 de presupuse victime, informează vineri AFP.

Falsul chirurg estetician Matteo Politi rămâne în Italia. Curtea de Apel a respins cererea României de extrădare
Falsul chirurg estetician Matteo Politi rămâne în Italia. Curtea de Apel a respins cererea României de extrădare

Curtea de Apel de la Veneţia a respins pe 30 august cererea de extrădare formulată de justiţia din România pentru falsul medic chirurg Matteo Politi, condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare pentru înşelăciune şi fals în acte, scrie News.ro.

Românii merg mai puțin la medic în raport cu ceilalți europeni. Pe ce loc ne clasăm în UE HARTĂ
Românii merg mai puțin la medic în raport cu ceilalți europeni. Pe ce loc ne clasăm în UE HARTĂ

România se situează la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind vizitele la medic, arată un raport publicat de Eurostat, citat de News.ro.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.