Măsurile luate pentru vizita Papei Francisc. Când se închid școlile și grădinițele

×
Codul embed a fost copiat

Şcolile şi grădiniţele din imediata apropiere a traseului pe care va trece suveranul Pontif vor fi închise joi, 30 mai, iar vineri măsura este valabilă pentru toate instituţiile de învăţământ din Capitală.

Decizia a fost anunţată la comandamentul pentru organizarea primei vizite a Papei Francisc în România.

În timpul comandamentului de vineri, a fost luată decizia ca toate școlile și grădinițele din București să fie închise vineri, 31 mai. Pe 30 mai, în timpul pregătirilor, vor fi închise parțial școlile și grădinițele din București.

Vorbim despre acele unitățile de învățământ care se află în apropierea traseului Suveranului Pontif sau la o distanță de 2-3 kilometri.

La comandament, s-a discutat și faptul că traseul va fi anunț luni, dar și lista tuturor școlilor și grădinițelor care urmează să fie închise.

Citește și
sedinta guvern viorica dancila
Autorizarea SPP pentru mașinile în care se deplasează Papa, în ședința de Guvern
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Vor fi în total 1.700 de jandarmi și 2.000 de polițiști care vor asigura securitatea Suveranului Pontif.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
BNR lansează monede care celebrează vizita Papei în România. Ce valoare au
BNR lansează monede care celebrează vizita Papei în România. Ce valoare au

Banca Naţională a României lansează joi, 30 mai, în circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România.

Autorizarea SPP pentru mașinile în care se deplasează Papa, în ședința de Guvern
Autorizarea SPP pentru mașinile în care se deplasează Papa, în ședința de Guvern

Guvernul se reuneşte joi în şedinţă. Pe ordinea de zi se află şi autorizarea Serviciului de Protecţie şi Pază de înregistrare în evidenţe proprii a autovehiculelor în care se deplasează Papa Francisc cu ocazia vizitei în România.

Papa Francisc, noi măsuri împotriva abuzurilor sexuale: „Avem nevoie de o transformare”
Papa Francisc, noi măsuri împotriva abuzurilor sexuale: „Avem nevoie de o transformare”

Papa Francisc a prezentat joi o legislaţie mai strictă, care îi obligă pe preoţi, călugări şi călugăriţe să semnaleze Bisericii Catolice orice bănuială de agresiune sexuală sau de hărţuire.

Mesajul Papei Francisc pentru bulgari. A primit un borcan uriaş cu iaurt de la premier
Mesajul Papei Francisc pentru bulgari. A primit un borcan uriaş cu iaurt de la premier

Papa Francisc se află într-o vizită de trei zile în Bulgaria şi Macedonia de Nord. Suveranul pontif continuă astfel explorarea ''periferiilor'' şi ''dialogul'' dificil cu creştinii ortodocşi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă