Măsurile de securitate luate la Ateneul Român: lunetiști pe acoperișuri

×
Codul embed a fost copiat

Odată cu ceremonia oficială de preluare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Bucureştiul devine capitala Europei pentru două zile.

Prezenţa celor mai înalţi demnitari ai comunităţii europene la noi în ţară presupune măsuri excepţionale de organizare şi securitate.

 Cătălin Radu-Tănase, corespondent Știrile ProTV: „Eveniment excepțional, măsuri de organizare și securitate cu adevărat excepționale. Pe Aeroportul Băneasa au aterizat aeronave private cu cei mai importanți trei lideri ai blocului comunitar: Juncker, președintele Comisiei Europene, președintele Tanjani al Parlamentului European și de Donald Tusk, președintele Consiliului European. Toți au fost preluați de la scara avionului privat cu care au sosit, sunt trei aeronave private, de către limuzinele blindate ale Serviciului de Pază și Protecție, iar de acolo, însoțiți de o întreagă coloană oficială, cei trei au ajuns la hotelul aflat în imediata apropiere a Ateneului Român.

I-a așteptat la hotel o primă surpriză dulce și plăcută din partea României: bomboane românești și vin românesc în fiecare cameră de hotel în care se vor caza înalții demnitari ai UE.

La ora 20:00 au sosit la Ateneul Român pentru concertul aniversar înaintea căruia au fost ținute discursuri oficiale. Practic, pentru câteva ore, Ateneul Român, iar apoi Palatul Regal din București au devenit locurile în care au fost concentrate întreaga conducere a statului român: președinte României, președinții celor două camere, prim-ministrul, tot corpul diplomatic acreditat la București și, evident, oficialii europeni.

Citește și
lideri ue
Liderii UE, primiți cu bomboane și transportați cu autobuzul. Dragnea și-a luat concediu
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Întreaga zonă a Palatului Regal a fost împânzită de brigăzile antitero, de brigăzile Poliției Rutiere.

Pe toate acoperișurile au fost postați observatori și lunetiști. Practic, nu mișcă nimic nici în aer, nici la sol fără ca brigăzile antitero sau toate echipele specializate pentru situații de urgență să nu poate observa cea mai mică anomalie.”

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Surse: un oficial european va critica Guvernul la ceremonia preluării preşedinţiei UE
Surse: un oficial european va critica Guvernul la ceremonia preluării preşedinţiei UE

Ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene va fi prilejul pentru noi critici ale înalţilor oficiali UE.

Liderii UE, primiți cu bomboane și transportați cu autobuzul. Dragnea și-a luat concediu
Liderii UE, primiți cu bomboane și transportați cu autobuzul. Dragnea și-a luat concediu

De la 1 ianuarie, România a preluat preşedinţia Consiliului UE. O misiune cu mize mari, din moment ce la Bucureşti ar trebui să fie discutate şi rezolvate teme cum ar fi banii europeni pentru agricultură, aderarea la spaţiul Schengen sau Brexitul.

România preia conducerea Comitetului militar al Uniunii Europene
România preia conducerea Comitetului militar al Uniunii Europene

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, participă miercuri, la Bruxelles, la ceremonia de preluare a mandatului preşedinţiei Consiliului European la nivelul Comitetului militar al UE.

Cine vor fi purtătorii de cuvânt pe durata preşedinţiei României la Consiliul UE
Cine vor fi purtătorii de cuvânt pe durata preşedinţiei României la Consiliul UE

Directorul general în Ministerul Afacerilor Externe, Doris Mircea, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, au fost desemnați purtători de cuvânt pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă