Ludovic Orban: Până la 31 iulie trebuie să definim proiectele finanţabile din fonduri europene

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor ca până la 31 iulie să definească tipul de proiecte finanţabile în cadrul exerciţiului financiar multianual european 2021-2027, având în vedere că România are garanţia că va beneficia de 80 mld. euro.

 

"Avem garanţia în urma deciziei Consiliului European că România va beneficia de 80 de miliarde de euro, alocări din bugetul UE 2021-2027, alocări din Fondurile de rezilienţă şi recuperare din cadrul Next Generation EU. De asemenea, mai beneficiem de resurse din programul SURE, care finanţează măsuri active adresate angajaţilor. De asemenea, vom avea posibilitatea să avem resurse financiare la dispoziţie din cadrul React EU. Pentru a putea accesa aceste resurse financiare, care reprezintă o şansă uriaşă pentru România, va trebuie să ne mobilizăm la maxim în ceea ce priveşte exerciţiul financiar multianual bugetul 2021-2027. (...) Sub coordonarea domnului ministru Boloş, până la 31 iulie trebuie să ne definim cu precizie care sunt programele şi categoriile de cheltuieli, de beneficiari, tipul de proiecte finanţabile în cadrul exerciţiului financiar multianual. Pe 31 iulie să lansăm în dezbatere publică şi să fim pregătiţi să începem negocierile pentru Acordul de parteneriat cu UE, astfel încât să fim pregătiţi, imediat cu începerea anului 2021, să facem toate formalităţile de pregătire a absorbţiei fondurilor", a declarat Orban, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern.

 

Premierul a precizat că Guvernul, pentru "prima oară", a prevăzut 'sume din POIM şi din POAT, adică din Programul de Asistenţă Tehnică, pentru pregătirea proiectelor".

Citește și
Iohannis
Iohannis, fotografiat fără mască la summit-ul UE. Explicațiile Administrației Prezidențiale
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Aceste sume o să trebuiască să fie pregătite nu numai pentru bugetul Uniunii pe 2021-2027, ci şi pentru proiectele pe care le putem finanţa din cadrul Next Generation EU, în care vom beneficia de 16,8 miliarde sub formă de credite şi 16,7 miliarde sub formă de granturi, adică sume de bani nerambursabile. Şi aici, tot sub coordonarea domnului Boloş, am demarat elaborarea programului de rezilienţă şi recuperare. Tot ca orizont de timp, vă spun că acest program de rezilienţă şi recuperare va trebui să fie adoptat ca bază de negociere cu Comisia Europeană, cel târziu până în octombrie, până la data de 1 octombrie", a spus Orban, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului le-a solicitat miniştrilor să se gândească la faptul că "absorbţia fondurilor din cadrul Next Generation EU - aproape 34 de miliarde de euro -, va trebui să se realizeze în 2021, 2022 şi 2023, din care 70% din fonduri trebuie contractate în primii doi ani".

"Şi aici va trebui să pregătim un plan minuţios privitor la toate aspectele, care să ne permită utilizarea integrală a acestor resurse financiare de care beneficiază România", a mai afirmat Orban.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Iohannis: 34 de miliarde de euro sunt destinați relansării și revigorării economice a României
Iohannis: 34 de miliarde de euro sunt destinați relansării și revigorării economice a României

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că fondurile în valoare de 80 de miliarde de euro obţinute de la Uniunea Europeană vor fi folosite pentru reconstruirea economică a României.

Iohannis, fotografiat fără mască la summit-ul UE. Explicațiile Administrației Prezidențiale
Iohannis, fotografiat fără mască la summit-ul UE. Explicațiile Administrației Prezidențiale

Președintele Klaus Iohannis a fost fotografiat fără mască de protecție la Consiliul European de la Bruxelles, care a avut loc în perioada 17-21 iulie, însă Administrația Prezidențială susține că purtarea măștii a fost opțională, și nu obligatorie.

Iohannis: ”România a obţinut 79,9 miliarde de euro la summitul UE”. Cine va primi cei mai mulți bani
Iohannis: ”România a obţinut 79,9 miliarde de euro la summitul UE”. Cine va primi cei mai mulți bani

Acord istoric la Bruxelles, după negocieri care au durat patru zile și patru nopți. Liderii Uniunii Europene au căzut de acord asupra unui pachet de ajutor pentru redresarea Europei în urma pandemiei de coronavirus.

Klaus Iohannis, la summitul UE: „Lucrurile pentru România s-au mişcat într-un mod rezonabil”
Klaus Iohannis, la summitul UE: „Lucrurile pentru România s-au mişcat într-un mod rezonabil”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles, că nu s-a ajuns la un acord în ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene şi planul de relansare economică, duminică fiind ziua decizivă în acest sens.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă