Lovituri mari date de hoți în timpul sărbătorilor. La ce să fim atenți în noaptea de Revelion

×
Codul embed a fost copiat

Curând anul se înnoiește, iar forțe impresionante de poliție vor fi în piețe și pe șoselele României. Așadar, nu alergați la destinație, pentru că vor instala sute de radare.  

Mai mult decât atât, agenții vor să-i prindă pe cei care beau sau se droghează, apoi se urcă la volan.

Mobilizarea este necesară în condițiile în care, în întreaga țară se vor organiza aproape 1.400 de petreceri de Revelion la care sunt așteptate peste 700.000 de persoane.

Până pe trei ianuarie, peste 8.500 de polițiști de la toate structurile vor fi la datorie. Este de așteptat ca traficul să crească, în special pe sensul de ieșire din țară. De aceea a fost suplimentat personalul responsabil de controlul documentelor.

Mobilizarea maximă va fi între 29 și 31 decembrie, când sunt estimate cele mai mari valori ale traficului. Atunci vor fi în stradă 1.500 de polițiști de la Rutieră, cu 100 în plus față decât au fost de Crăciun, de exemplu. Aceștia vor face mai multe filtre pentru viteză, alcool și droguri și vor scoate 360 de aparate radar în stradă, față de 300 câte au fost scoase, de exemplu, de Crăciun.

Citește și
bataie
Ieșean iertat de instanță după ce a spus că nu și-a bătut soția, ci i-a dat doar câțiva pumni în față
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, 24.000 de angajați ai ministerului de Interne vor supraveghea stațiunile turistice, zonele de agrement, cluburile, barurile, dar și piețele unde vor fi organizate evenimente în aer liber.

În noaptea dintre ani va fi asigurată o mobilizare suplimentară a forțelor de ordine, având în vedere că în toată țara sunt organizate 1.389 de evenimente la care vor participa estimativ 700.000 de persoane. Ca număr de participanți, cele mai importante evenimente vor fi organizate în București, în Craiova și în Timișoara.

Cele mai multe spectacole vor fi în județele Neamț, Bacău și Bihor. În București, singura petrecere de Revelion organizată în aer liber va fi în Parcul Titan, unde sunt așteptate peste 30.000 de persoane. Și acolo autoritățile locale au impus măsuri speciale.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3:Tot segmentul Liviu Rebreanu - Camill Ressu - Nicolae Grigorescu și un segment din Câmpia Libertății vor fi închise traficului pentru că vor fi pline de oameni. Ca de fiecare dată, așteptăm zeci de mii. Au fost 30, 40, 50 de mii de persoane. Deci cu siguranță că circulația va fi oprită în zonă”.

Mare atenție la bunurile persoanle, pentru că hoții dau cele mai multe lovituri chiar de sărbători. Supravegheați îndeaproape copiii care se pierd în aglomerație. Nu ezitați să sunați la 112 dacă aveți nevoie de ajutorul Poliției, Jandarmeriei sau Pompierilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trafic intens la punctele de frontieră din vestul ţării. Unde pleacă românii de Revelion
Trafic intens la punctele de frontieră din vestul ţării. Unde pleacă românii de Revelion

S-a aglomerat din nou traficul prin punctele de frontieră din vestul ţării. Românii care au câteva zile libere merg să schieze în stațiunile europene unde este zăpadă suficientă.  

Ieșean iertat de instanță după ce a spus că nu și-a bătut soția, ci i-a dat doar câțiva pumni în față
Ieșean iertat de instanță după ce a spus că nu și-a bătut soția, ci i-a dat doar câțiva pumni în față

Un bărbat din Iași a scăpat numai cu o amendă după ce și-a bătut soția până ce a dat-o afară din casă chiar de Revelion, individul spunând că nu a agresat-o așa rău pe femeie, ci i-a dat doar câțiva pumni în față.

Viceprimar Sector 3: Revelion din Hala Laminor, fără autorizație de securitate la incendiu. ”Suntem în fața unui risc major”
Viceprimar Sector 3: Revelion din Hala Laminor, fără autorizație de securitate la incendiu. ”Suntem în fața unui risc major”

Viceprimarul Sectorului 3 Lucian Judele (USR) atrage atenţia asupra faptului că Revelionul se va desfăşura în Hala Laminor fără autorizaţie de securitate la incendiu.

 

Câte zile libere au alte state din Europa de Crăciun și de Revelion
Câte zile libere au alte state din Europa de Crăciun și de Revelion

Europa este un continent variat cu o mulțime de tradiții de Crăciun diferite. Fiecare țară din Europa are cel puțin o zi liberă în perioada cuprinsă între 15 decembrie și 15 ianuarie. Cine primește cele mai multe însă?

„Creştem semnificativ protecţia.” Desfăşurare de poliţişti fără precedent în noaptea de Anul Nou la Berlin
„Creştem semnificativ protecţia.” Desfăşurare de poliţişti fără precedent în noaptea de Anul Nou la Berlin

După incidentele violente de anul trecut şi din cauza tensiunilor comunitare provocate de războiul din Fâşia Gaza, poliţia din Berlin plănuieşte o operaţiune majoră de Revelion, relatează luni dpa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.